Liviu Stoleru se retrage din postul de CEO al companiei Cemacon, controlată de fondatorii Dedeman, după aproape 12 ani

Liviu Stoleru se retrage din postul de CEO al companiei Cemacon, controlată de fondatorii Dedeman, după aproape 12 ani

Liviu Stoleru

Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 6 dec 2021

Liviu Stoleru se retrage din postul de CEO al companiei Cemacon, pe care îl deține de aproape 12 ani.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Funcția va fi preluată de Daniel Șologon, din 2011 CFO-ul companiei. 

Liviu Stoleru se retrage din postul de CEO al companiei Cemacon, controlată de fondatorii Dedeman, după aproape 12 ani

Cemacon Zalău și-a majorat, în primele 9 luni ale acestui an, cifra de afaceri brută cu 41,86%, la 143,22 milioane lei, de la 100,96 milioane lei, în exercițiul financiar precedent, iar în aceeași perioadă câștigul pretaxare EBITDA a urcat cu 52,46%, la 54,46 milioane lei, de la 35,72 milioane lei. 

Producătorul de materiale de construcții Cemacon Zalău (CEON) a realizat în primele 3 trimestre venituri din vânzări de 133,63 milioane lei, cu 39,53% mai mari decât cele de 95,77 milioane lei din perioada similară a anului trecut.

Cum îți aduci afacerea în online CITEȘTE ȘI Cum îți aduci afacerea în online

 „Dinamica pieței de construcții în această perioadă a fost una favorabilă consumului și, dacă nu ar fi existat constrângerile generate de limitarea capacității noastre de producție, cu siguranță și cota noastră de piață ar fi fost mai mare”, spunea atunci directorul general Liviu Stoleru.

Liviu Stoleru se retrage din postul de CEO al companiei Cemacon, controlată de fondatorii Dedeman, după aproape 12 ani

UAMT Oradea nu resoarbe șocul pandemiei pentru industria auto. Pierderi de 7,5 milioane lei în primele 3 trimestre CITEȘTE ȘI UAMT Oradea nu resoarbe șocul pandemiei pentru industria auto. Pierderi de 7,5 milioane lei în primele 3 trimestre

Cemacon este controlată în proporție de 94,49% de fondatorii Dedeman, frații Dragoș și Adrian Pavăl, prin Pavăl Holding și PIF Industrial.

viewscnt
Afla mai multe despre
cemacon
paval holding
dedeman
bvb
bursa