Nici hârtia igienică nu este afacere defensivă la vreme de coronavirus

Nici hârtia igienică nu este afacere defensivă la vreme de coronavirus

Sursa foto: Ruggiero Scardigno / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 2 sep 2020

Producătorul de hârtie, carton și ambalaje Vrancart, aflat în portofoliul SIF Banat-Crișana, raportează o scădere la mai mult de jumătate a profitului net semestrial într-un răstimp în care veniturile din cifra de afaceri au coborât cu 11,69%, la 127,54 milioane lei, de la 144,43 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În luna martie, în întreaga lume, pe fondul panicii antrenate de declararea epidemiei de coronavirus în întreaga lume populația lua cu asalt supermarketurile pe lista cumpărăturilor de urgență aflându-se alături de alimente și hârtia igienică. Totuși, șocul economic nu a ocolit nici măcar producătorii produselor de profil, așa cum arată raportarea financiară semestrială a unuia dintre aceștia care este și listat la Bursa de Valori București.

Vrancart Adjud (VNC) a realizat în primele 6 luni ale acestui an venituri din cifra de afaceri de 133,60 milioane lei, cu 15,24% mai mici decât cele de 157,63 milioane lei de la S1 2019. În același interval de raportare, cheltuielile totale de exploatare au fost reduse cu 12,39%, la 126,04 milioane lei, de la 143,86 milioane lei.

Compania care concentrează deținerile SIF Transilvania de pe litoral vinde active și surmontează șocul din industria hotelieră CITEȘTE ȘI Compania care concentrează deținerile SIF Transilvania de pe litoral vinde active și surmontează șocul din industria hotelieră

Astfel, rezultatul operațional a coborât cu 45,10%, la 7,56 milioane lei, de la 13,67 milioane lei. La nivelul profitului net amplitudinea a fost încă și mai ridicată, -58,44%, acesta prăbușindu-se la 4,23 milioane lei, de la 10,18 milioane lei. La T1 câștigul net era de 1,80 milioane lei, iar pe întreg anul 2019, acesta s-a ridicat la 34,11 milioane lei.

 

„Profitabilitatea Societății în primul semestru al anului 2020 a fost puternic influențată de criza generată de virusul COVID19, aceasta generând efecte negative atât pe plan intern, precum întreruperi temporare ale activității, costuri cu măsurile de siguranță a personalului, dificultăți în aprovizionare și logistică, cât și externe societății, precum scăderea puternică a cererii pentru unele produse (în special în perioada aprilie - iunie), evoluție negativă a prețurilor de vânzare, dificultăți în privința identificării și contactării de clienți noi”, spune compania în raportarea semestrială.

Transgaz și-a majorat profitul cu 18%, compensând scăderea veniturilor din tranzitul internațional prin primele de licitație obținute de la importatori CITEȘTE ȘI Transgaz și-a majorat profitul cu 18%, compensând scăderea veniturilor din tranzitul internațional prin primele de licitație obținute de la importatori

La data de 30 iunie, activele totale ale Vrancart, firmă care are acționar majoritar pe SIF Banat-Crișana (SIF1), cu o participație de 75,03%, se ridicau la 411,39 milioane lei, fiind cu 6,03% mai mici decât cele de 437,79 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În același răstimp, datoriile totale s-au diminuat cu 8,78%, la 194,38 milioane lei, de la 213,09 milioane lei.

La sfârșitul lunii ianuarie, Pavăl Holding, firma prin care fondatorii retailerului de construcții Dedeman, frații Dragoș și Adrian Pavăl, iau expunere pe bursa românească, a ajuns la o deținere de aproximativ 17% din titluri, după ce a cumpărat într-o zi cu tranzacții, depășind 27,52 milioane de lei pe acest emitent, pachetele aflate anterior în portofoliile Allianz Țiriac și NN Group. La ultimul preț de închidere de pe bursă, de 0,1640 lei/acțiune, capitalizarea de piață a Vrancart se ridică la 169,19 milioane lei (34,95 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
vrancart
bvb
bursa
sif banat crisana
paval holding
dedeman