Nicușor Buică, cel care a făcut din Elpreco o firmă de 70 milioane euro, a fost adus la șefia executivă a SIF Muntenia

Nicușor Buică, cel care a făcut din Elpreco o firmă de 70 milioane euro, a fost adus la șefia executivă a SIF Muntenia
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 22 nov 2017

Nicușor Buică, fost secretar în Ministerul Fondurilor Europene și ex-director de dezvoltare la Elpreco din partea fondului cipriot Broadhurst Investment, a fost numit director general al SIF Muntenia, urmând să fie supus avizării ASF. Pentru 7 ani, el s-a implicat în conducerea producătorului de materiale de construcții Elpreco, activitate încununată cu succesul unei vânzări pentru 70 de milioane de euro de către proprietarii de la Broadhurst către grupul irlandez CRH.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Consiliul de Administrație al SIF Muntenia (SIF4) l-a desemnat luni pe Nicolae Buică în funcție de director general, modificare a conducerii societății de administrare SAI Muntenia Invest care a fost transmisă spre autorizare Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Potrivit unor surse Profit.ro, Buică, fost secretar în 2015, era deja foarte implicat în activitatea de conducere a SIF Muntenia încă din prima parte a acestui an, iar desemnarea sa la șefia executivă era de așteptat de mai multe luni.

Buică a fost broker de investiții încă din perioada de pionierat a Bursei de Valori București, lucrând 3 ani pentru societatea Active International. Ulterior, el a fost cooptat de omul de afaceri Siminel Andrei și fondul de investiții cipriot Broahurst Investments ca director de dezvoltare al producătorului de materiale de construcții Elpreco din Craiova, unde a activat în anii 2001-2007, până când compania a fost vândută pentru 70 milioane euro către un investitor strategic din Irlanda, respectiv grupul CRH.

Mircea Lucescu nu pierde numai la fotbal cu Albania. Pierde și cu Romradiatoare CITEȘTE ȘI Mircea Lucescu nu pierde numai la fotbal cu Albania. Pierde și cu Romradiatoare

Buică are o diplomă de subinginer obținută în 1997 la Universitatea Politehnică București unde a fost șef de promoție, dar și una de economist dobândită la Facultatea de Științe Economice a Universității Craiova. În anul 2005 a absolvit un curs de Master of Business Administration (MBA) la City University din Seattle, statul Washington, iar în 2014 a obținut o diplomă la Colegiul Național de Informații al Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” din București.

În ultimii ani, noul director general de la SIF Muntenia a mai ocupat o serie de poziții publice între care și cea de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, dar și poziții în Consiliile de Administrație ale unor companii precum Loteria Română, Enel Energie Muntenia, Dunapref SA Giurgiu.

SIF Muntenia este listată la cota Bursei de Valori București și în ședința de tranzacționare de ieri titlurile societății s-au apreciat cu 5,29%, până la prețul de 0,9960 lei/acțiune, care conferă emitentului o capitalizare bursieră de 803,81 milioane lei (172,67 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
nicolae buica
sif muntenia
asf
bvb
bursa
elpreco
broadhurst
loteria romana