Norofert își majorează substanțial afacerile și profitul net la 9 luni. Compania semnalează seceta care a afectat culturile de toamnă, dar și robustețea fermierilor în atenuarea impactului acesteia

Norofert își majorează substanțial afacerile și profitul net la 9 luni. Compania semnalează seceta care a afectat culturile de toamnă, dar și robustețea fermierilor în atenuarea impactului acesteia
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 10 nov 2022

Furnizorul de îngrășăminte pentru agricultură Norofert a realizat în primele 3 trimestre o cifră de afaceri de 54,04 milioane lei, în creștere cu 61,81%, de la 33,39 milioane lei în perioada similară a anului trecut. Câștigul pretaxare EBITDA s-a majorat, de asemenea, cu 43,12%, la 10,50 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Listată la începutul anului 2020, compania Norofert (NRF) raportează pentru primele 9 luni la nivel consolidat venituri din exploatare de 57,66 milioane lei, cu 87,69% mai mari decât cele de 30,72 milioane lei din intervalul corespondent din 2021.

„Seceta și-a făcut debutul în unele zone ale țării, fapt ce a afectat semnificativ culturile de toamnă”, scrie în mesajul către investitori CEO-ul Vlad Popescu. „Seceta continuă și în perioada redactării acestui raport să îngreuneze campania de semănat pentru grâu, orz și rapiță iar multe zone ale țării nu au avut parte de precipitații de mai bine de 2 luni.” El semnalează rezistență și adaptabilitate din partea fermierilor români care au evitat intrarea în faliment și au menținut mecanismul în stare de funcționare.

FOTO CryptoDATA Tech, vizând statutul de unicorn, cumpără, în premieră pentru România, pachetul majoritar de acțiuni al unei echipe din MotoGP CITEȘTE ȘI FOTO CryptoDATA Tech, vizând statutul de unicorn, cumpără, în premieră pentru România, pachetul majoritar de acțiuni al unei echipe din MotoGP

Cheltuielile de exploatare ale Norofert – companie care de la business-ul de livrare de îngrășăminte s-a extins  și la exploatarea în regim ecologic a unei ferme de 1.000 de hectare -  s-au dublat la 47,09 milioane lei, de la 23,53 milioane lei în primele 3 trimestre ale anului trecut.

Compania a obținut un rezultat net consolidat de 7,59 milioane lei, în creștere cu 55,25% față de profitul net de 4,89 milioane lei din perioada similară din 2021.

SURPRIZĂ Frații Winklevoss, care l-au acuzat pe Mark Zuckerberg că le-a furat ideea Facebook, primii miliardari bitcoin, au intrat în România CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ Frații Winklevoss, care l-au acuzat pe Mark Zuckerberg că le-a furat ideea Facebook, primii miliardari bitcoin, au intrat în România

La aceeași perioadă de raportare, activele totale ale firmei cu 60 de angajați au crescut cu 37,64%, la 76,40 milioane lei, de la 55,51 milioane lei, și datoriile totale s-au adâncit cu 28,29%, la 48,20 milioane lei, de la 37,57 milioane lei.

Norofert este controlată de familia Ileana și Vlad Popescu, mamă și fiu, și la ultimul preț de tranzacționare de pe piața AeRO, de 6,98 lei/acțiune, are o capitalizare bursieră de 119,69 milioane lei (24,40 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
norofert
bursa
bvb