O companie din domeniul transportului feroviar aduce la bursă obligațiuni de jumătate de milion de euro

O companie din domeniul transportului feroviar aduce la bursă obligațiuni de jumătate de milion de euro

Sursa foto: Ansett Logistics

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 14 sep 2021

Începând de miercuri vor fi disponibile la tranzacționare, pe piața AeRO, titlurile obligatare cu maturitate în 2026 emise de firma Ansett Logistics.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Ansett Logistics aduce pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București o emisiune de obligațiuni în valoare de 500.000 de euro (ANS26E). Compania operează de 15 ani în domeniul transportului feroviar de mărfuri și pentru anul trecut a raportat o cifră de afaceri de 41,10 milioane lei și profit net de aproximativ 688.000 de lei.

Fapte bune făcute de Profi CITEȘTE ȘI Fapte bune făcute de Profi

În 2019, câștigul net a depășit cu puțin reperul de 1 milion de lei.

În luna aprilie, Ansett Logistics a derulat un plasament privat în care a vândut, către 29 de investitori, un număr de 5.000 de obligațiuni cu valoare nominală de 100 de euro și cu o rată anuală a cuponului fixă de 8% plătibilă trimestrial.

viewscnt
Afla mai multe despre
ansett logistics
obligatiuni
bvb
bursa
brk financial