Oil Terminal Constanța vrea să ia un credit de peste 31 milioane lei

Oil Terminal Constanța vrea să ia un credit de peste 31 milioane lei
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 mai 2020

Operatorul terminalului petrolier de stat de la Marea Neagră solicit aprobarea acționarilor pentru modernizarea unui rezervor la Secția Platforma Sud în parteneriat cu o agenție a statului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Oil Terminal (OIL) a convocat Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din 12 iunie pe ordinea de zi figurând și un punct privind aprobarea contractării unui credit pe termen lung în valoare de 31.175.227 lei, inclusiv TVA, pentru finanțarea investiției Modernizare rezervor T31S - S.P. Sud, potrivit transmis Bursei de Valori București și preluat de News.ro.

De asemenea, acționarii companiei vor să aprobe de principiu constituirea unui parteneriat cu Societatea de Administrare a Participatiilor Statului în Energie (SAPE) în vederea implementării proiectului ”Mărirea Capacității de Depozitare în Secția Platforma Sud-Oil Terminal Constanța”.

Președintele Bursei Radu Hanga se retrage din boardul SIF Oltenia. Demisionarul motivează cu incompatibilitate între poziția sa de la BVB și cea de administrator la un emitent momentan suspendat de la tranzacționare CITEȘTE ȘI Președintele Bursei Radu Hanga se retrage din boardul SIF Oltenia. Demisionarul motivează cu incompatibilitate între poziția sa de la BVB și cea de administrator la un emitent momentan suspendat de la tranzacționare

Pe ordinea de zi este și o informare privind aprobarea prelungirii unei linii de credit în sumă de 10 milioane lei pentru o perioadă de 12 luni. Societatea Oil Terminal este listată la Bursa de Valori București și are o valoare de piață de 121,7 milioane lei.

Profitul net al Oil Terminal Constanța a crescut de aproape nouă ori în 2019, la 2,42 milioane lei, în timp ce cifra de afaceri netă a crescut cu 15%, la 168 milioane lei. Cheltuielile totale s-au majorat cu 14%, la 165 milioane lei. Oil Terminal Constanța are o capacitate de depozitare de circa 1,5 milioane metri cubi și este cel mai mare operator pe mare din portul Constanta, specializat în manipularea țițeiului, produselor petroliere, petrochimice lichide și alte produse finite sau materii prime lichide pentru import, export și tranzit.

Principalii competitori pe piață internă ai Oil Terminal sunt: terminalul din Portul Midia, exploatat de Rompetrol Rafinare, terminalul Unicom-Oil Terminal din Galați, Frial SA Constanța și Minmetal SA Constanța. Principalii competitori pe piața externă sunt: terminalul portului Omisalje din Croația, care a preluat în totalitate tranzitul de țiței către Serbia, și terminalul Reni.

viewscnt
Afla mai multe despre
oil terminal
sape
bursa
bvb