Oil Terminal și-a majorat cu peste un sfert profitul net în 2020

Oil Terminal și-a majorat cu peste un sfert profitul net în 2020
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 12 feb 2021

Operatorul terminalului petrolier din Portul Constanța a realizat anul trecut o cifră de afaceri netă de 191,55 milioane lei, cu 14,00% mai mare decât cea de 168,02 milioane lei din exercițiul financiar anterior, iar în același interval și-a majorat cu 33,73% câștigul pretaxare EBITDA, la 29,47 milioane lei, de la 24,74 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Oil Terminal Constanța (OIL) a realizat în 2019 venituri din prestări servicii de 190,09 milioane lei, în creștere cu 14,42% față de cele de 166,13 milioane lei din anul precedent. În același răstimp, cele mai mari costuri, cheltuielile cu personalul, s-au majorat într-o dinamică mai atenuată, +6,90%, la 95,25 milioane lei, de la 89,10 milioane lei în 2018.

Interesul pe bursă pentru emitent a fost catalizat în vara anului 2019 vara trecută interesul pentru Oil Terminal de notificarea pieței cu privire la existența unei intenții pentru achiziția pachetului de control din partea unui investitor strategic. Prin GPS Group, companie specializată în operarea terminalelor petroliere portuare înregistrată în Singapore, fondul de private equity Amerocap, în legătură cu fostul secretar al Departamentului de Energie al SUA din anii 2001-2005 Spencer Abraham, și-a arătat disponibilitatea de a investi până la 200 milioane dolari în preluarea pachetului de control, modernizarea activelor existente și construirea de noi facilități.

Fiul fostului lider țărănist Ion Rațiu pierde poziția de președinte în boardul Prebet Aiud. Temeri legate de o preluare ostilă a unei companii care poate deveni beneficiar al programului de construcții de autostrăzi CITEȘTE ȘI Fiul fostului lider țărănist Ion Rațiu pierde poziția de președinte în boardul Prebet Aiud. Temeri legate de o preluare ostilă a unei companii care poate deveni beneficiar al programului de construcții de autostrăzi

Raportarea preliminară indică un profit din exploatare de 8,98 milioane lei, cu 36,26% peste cel de 6,59 milioane lei din 2019. În același timp, câștigul net a urcat cu 27,50%, la 5,47 milioane lei, de la 4,29 milioane lei. Compania a realizat anul trecut investiți de 20,89 milioane lei.

La data de 31 decembrie 2020, datoriile totale ale Oil Terminal erau de 115,89 milioane lei, cu 5,68% mai mari decât cele de 109,66 milioane lei de la sfârșitul anului anterior. În același interval de raportare, activele totale s-au majorat cu 1,89%, la 565,74 milioane lei, de la 555,23 milioane lei.

Compania care are acționar majoritar statul român prin Mnisterul Economiei, cu o participație de 59,62%, este listată pe piața reglementată a Bursei de Valori București, unde la ultimul preț de închidere de 0,2010 lei/acțiune are o capitalizare de piață de 117,07 milioane lei (24,02 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
oil terminal
bvb
bursa
ministerul energiei
amerocap