Oltchim Râmnicu Vâlcea își majorează profitul net la 6 luni cu 49%, la 27,7 milioane lei

Oltchim Râmnicu Vâlcea își majorează profitul net la 6 luni cu 49%, la 27,7 milioane lei

Sursa foto: Marlee / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 10 aug 2017

Combinatul chimic Oltchim și-a ameliorat cu aproape 49% rezultatul net semestrial, în condițiile unei majorări cu 6,58% a cifrei de afaceri, la 480,21 milioane lei, de la 378,14 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) a realizat în primul semestru venituri totale de 479,23 milioane lei, cu 26,23% mai mari decât cele de 379,65 milioane lei din perioada similară a anului trecut, potrivit raportării financiare a companiei publicată înainte de deschiderea ședinței de tranzacționare de la Bursa de Valori București pe portalul operatorului de piață.

Evoluția pozitivă este pusă de Oltchim pe seama creșterii cantitative a vânzărilor de produse  finite  (clorosodice,  oxo–alcooli și polioli-polieteri) susținute de cererea pieței dar și al majorării prețurilor de vânzare a acestora. În același interval, cheltuielile totale au urcat cu 24,58%, la 442,58 milioane lei, de la 355,26 milioane lei.

Luptă strânsă între Chimcomplex și White Tiger pentru Oltchim, ofertele depășesc 100 milioane euro CITEȘTE ȘI Luptă strânsă între Chimcomplex și White Tiger pentru Oltchim, ofertele depășesc 100 milioane euro

Societate aflată în insolvență sub administrarea Rominsolv SPRL reprezentată prin avocatul Gheorghe Piperea și BDO Business Restructuring menționează că este al 5-lea an consecutiv cu ameliorare a performanței operaționale și financiare a companiei.

Acesta este contextul în care câștigul pretaxare EBITDA a urcat cu 19,73%, la 60,97 milioane lei în primele 6 luni din acest an, față de 50,92 milioane lei în S1 2016. La nivelul rezultatului net creșterea este într-o dinamică încă și mai mare, de 48,82%, la 27,68 milioane lei, de la 18,60 milioane lei.

La data de 30 iunie, activele totale ale Oltchim erau de 1,05 miliarde lei, cu 4,07% mai mari decât cele de la sfârșitul anului trecut, iar în același răstimp datoriile totale s-au majorat cu 1,01%, la 1,39 miliarde lei, de la 1,38 miliarde lei.

Oltchim, societate deținută de statul român în proporție de 54,80% prin Ministerul Economiei, este listată la cota Bursei de Valori București, unde a revenit la tranzacționare în septembrie 2015, după ce s-a aprobat planul de reorganizare a societății. La prețul de închidere de ieri de la BVB de 0,3890 lei/acțiune al titlurilor companiei, capitalizarea bursieră este de 133,51 milioane lei (29,22 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
oltchim
bvb
bursa
gheorghe piperea