OMV Petrom distribuie 81% din profit sub formă de dividende. Aproape 850 milioane de lei vor merge către acționari

OMV Petrom distribuie 81% din profit sub formă de dividende. Aproape 850 milioane de lei vor merge către acționari
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 23 mar 2017

Cea mai importantă companie petrolieră românească intenționează să distribuie un dividend brut de 0,015 lei/acțiune, al cărui randament net este de 4,72%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

OMV Petrom (SNP) se ține de cuvânt și confirmă promisiunea de la publicarea rezultatelor financiare anuale preliminare potrivit cărora intenționa să acorde cel puțin 80% din profitul net pe 2016 sub formă de dividende. Compania propune un dividend brut de 0,015 lei/acțiune, conform anunțului de astăzi remis pieței la închiderea ședinței de tranzacționare de la Brsa de Valori București.

Astfel, nu mai puțin de 849,66 milioane de lei ies din societate pentru a merge către acționari, sumă reprezentând 81,39% din rezultatul net de 1,04 miliarde lei realizat anul trecut. Raportat la ultimul preț de piață de 0,3020 lei/acțiune al celei mai importante companii petroliere românești, randamentul net al dividendului este de 4,72%. Data plății ar urma să fie 12 iunie.

Transgaz modifică propunerea de dividend. Va distribui 90% din profitul net, iar randamentul dividendului este de 12% CITEȘTE ȘI Transgaz modifică propunerea de dividend. Va distribui 90% din profitul net, iar randamentul dividendului este de 12%

Socotind și deținerea Fondului Proprietatea (FP), peste 200 milioane de lei ar urma să intre în piață, aducând lichiditate suplimentară la Bursa de Valori București în măsura în care o parte de investitori își vor reinvesti profiturile.

În vara anului trecut, OMV Petrom se angaja că va plăti dividende reprezentând cel puțin 30% din profitul net. Remunerarea este, însă, mult mai substanțială, compania pliindu-se pe politica statului de a distribui 90% din câștiguri la societățile sale, în condițiile în care companiile de referință din sectorul energetic de la BVB, în afara OMV Petrom, ar fi intrat sub incidența memorandumului guvernamental.

Decizia de a acorda un astfel de dividend poate fi privită astfel și ca un efort de a menține un randament al dividendului cât mai apropiat decât cel al celorlalte companii din componența indicelui BET-NG, dar dar și ca o compensație la faptul că anul trecut acționarii nu au încasat dividende, după ce emitentul a închis exercițiul financiar 2015 pe pierdere.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv petrom
dividende
bursa
bvb
petrol
fondul proprietatea