Ordine de peste 100 milioane euro într-o singură zi pe tranșa investitorilor individuali în oferta Digi

Ordine de peste 100 milioane euro într-o singură zi pe tranșa investitorilor individuali în oferta Digi
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 4 mai 2017

Pe tranșa investitorilor persoane fizice a ofertei Digi Communications s-au cumulat subscrieri pentru 13,28 milioane acțiuni, echivalent a 743,90 milioane lei (163,68 milioane euro), dintre care peste 100 milioane euro au fost plasamentele de astăzi. „A suscitat un interes neașteptat de mare”, spune un broker.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Vântul este pozitiv pentru investitori. Indicele reprezentativ BET de la Bursa de Valori București a urcat cu 0,32%, până la nivelul de 8.235,90 puncte, în timp ce indicele compozit BET Plus a avansat cu 0,24%. Este un impuls venit dintr-o zi favorabilă pe activele de risc, investitorii intrând la cumpărare în prefigurarea unui deznodământ favorabil în ceea ce privește legea asigurării de sănătate din SUA, a explicat contextul, pentru Profit.ro, Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct la SSIF TradeVille.

Reacția a fost bună și în Europa cu aprecieri consistente pentru indicii principali de pe contient: +1,16% pentru indicele Euro Stoxx 50, +1,35% pentru indicele CAC40 de la Paris, +0,96% pentru indicele DAX de la Frankfurt și un mai timid +0,19% pentru indicele FTSE100 de la Londra. „Piețele europene se duc către noi maxime”, spune Dumitrescu particularizând performanța indicelui german.

La nivel regional, piețele au fost ceva mai ezitantă, cu închideri divergente: -0,46% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +0,66% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,55% pentru indicele PX de la Praga.

Donald Trump, un băiat de trilioane de dolari CITEȘTE ȘI Donald Trump, un băiat de trilioane de dolari

La București, tendința de apăsare a cotațiilor s-ar putea să se ridice, după câteva ședințe „roșii”. Brokerul de la TradeVille arată de ce: „Piața noastră stă sub imperiul ofertei Digi.” Astfel, trece etapa în care investitorii puteau vinde din pachetele avute în portofolii pentru a achiziționa acțiuni la compania a cărei ofertă publică se derulează în această perioadă. Cele 3 zile de decontare, trec, iar oferta Digi Communications se închide pe 10 mai.

Astfel, începând de astăzi, BVB ar urma să reintre pe o tendință pozitivă – „suntem  noi în rând cu lumea” – de vreme ce această presiune la vânzare dispare. O etapă de vânzări fusese anticipată pentru publicația noastră de către Draggoș Mesaroș, broker la SSIF Goldring în Târgu Mureș.

Acum, nu numai că dispare acest factor, dar bursa ar putea beneficia de bani noi, respectiv revenirea a o parte din bani rezultați din realocările pro-rata sau din diferența de bani între prețul de subscriere maxim de 56 lei/acțiune și un eventual preț mai coborât de închidere a ofertei.

Interesul este ridicat și platforma bursei îl arată pentru tranșa de retail. În sistem s-au cumulat 3.864 ordine pentru un număr de 13,28 milioane acțiuni (exceptând pachetele garantate), valoarea acestor palsamente ridicându-se la 743,90 milioane lei (163,68 milioane euro). Numai subscrierile de astăzi au depășit 479 milioane lei. „Oferta a suscitat un interes neașteptat de mare”, zice Dumitrescu.

Datele înaintea listării: RCS&RDS generează în România venituri de 612 milioane euro cu peste 10 milioane utilizatori. Dinamica veniturilor, superioară concurenților Orange, Vodafone, Telekom CITEȘTE ȘI Datele înaintea listării: RCS&RDS generează în România venituri de 612 milioane euro cu peste 10 milioane utilizatori. Dinamica veniturilor, superioară concurenților Orange, Vodafone, Telekom

Prin contrast cu sumele semnificative vehiculate pe oferta care ar urma să aducă la cota BVB la 16 mai, compania care operează societatea de telecomunicații, cunoscută în România sub brandul RCS&RDS, rulajul pieței de acțiuni abia a cumulat 34,64 milioane lei (7,62 milioane euro).

Aproape o treime din această activitate de tranzacționare s-a realizat pe acțiunile Romgaz Mediaș (SNG), în primul rând printr-o tranzacție de tip deal în valoare de 9,85 milioane lei. Pe piața reglementată, titlurile producătorului de gaze naturale au staționat la prețul de 31,00 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 1,36 milioane lei.

Greg Konieczny (Fondul Proprietatea): Numai un miracol poate aduce Hidroelectrica anul acesta la bursă CITEȘTE ȘI Greg Konieczny (Fondul Proprietatea): Numai un miracol poate aduce Hidroelectrica anul acesta la bursă

Pe segmentul regular, cele mai multe transferuri, în valoare de 6,31 milioane lei, s-au realizat cu titluri BRD Groupe Societe (BRD). Cotația a urcat cu 4,27%, până la prețul de 12,70 lei/acțiune, în ziua în care banca a anunțat că și-a majorat cu 388% profitul net în primul trimestru, la 306,95 milioane lei. „Foarte bine”, spune Dumitrescu. „Se vede clar că le-a scăzut costul riscului și asta a ajutat mult profitul”, continuă brokerul. El explică acest lucru și prin mediul pozitiv existent în economia românească și pentru sistemul bancar. Pe același emitent, s-a realizat o tranzacție specială în piața deal în valoare de 1,17 milioane lei.

Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a Băncii Transilvania (TLV) s-au depreciat cu 0,18%, până la prețul de 2,70 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 2,03 milioane lei.

BRD a înregistrat o creștere de aproape cinci ori a profitului net în primul trimestru, până la 307 milioane lei CITEȘTE ȘI BRD a înregistrat o creștere de aproape cinci ori a profitului net în primul trimestru, până la 307 milioane lei

Al doilea rulaj al zilei, de 3,64 milioane lei, l-au avut titlurile Fondul Proprietatea (FP), care s-au corectat cu 0,67%, până la prețul de 0,8870 lei/acțiune. Indicele financiar BET-FI a închis cu 0,15% peste referință, la nivelul de 31.426,88 puncte.

Cel mai slab avans, de 0,07%, l-a avut indicele energetic BET-NG, în contextul în care acțiunea cu cea mai mare pondere în structura sa, OMV Petrom (SNP), s-a corectat cu 0,46%, închizând la prețul de 0,3215 lei/acțiune o sesiune în care schimburile pe acest emitent s-au cifrat la 1,80 milioane lei.

Tranzacții peste media obișnuită a respectivelor titluri s-au realizat pe titlurile Conpet Ploiești (COTE), respectiv transferuri de 2,34 milioane lei în piața reglementată și un transfer de tip deal în valoare de 520.000 de lei. Cotația s-a apreciat cu 0,78%, până la prețul de 130,00 lei/acțiune. O dinamică apropiată, de 0,56% au avut-o titlurile Electrica (EL), care au închis la prețul de 14,30 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,88 milioane lei.

Reținem deprecierea de 4,15% a titlurilor Alro Slatina (ALR), până la prețul de 1,50 lei/acțiune, pe un rulaj de aproximativ 661.000 de lei, peste media obișnuită a acestui emitent.

viewscnt
Afla mai multe despre
ovidiu dumitrescu
tradeville
bvb
bursa
romgaz
digi
rcs&rds
brd
omv petrom