Piețele asiatice și-au continuat declinul joi, în pofida unui debut verde

Piețele asiatice și-au continuat declinul joi, în pofida unui debut verde
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 21 ian 2016

Valul de vânzări din piețele asiatice a continuat joi, în pofida unei tentative de recuperare din prima parte a sesiunii bursiere, sprijinite de speculațiile privind relaxarea măsurilor de politică monetară în Japonia. În China, injecțiile masive de lichidități ale băncii centrale nu au reușit să atenueze temerile investitorilor privind încetinirea economiei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Indicele Nikkei al bursei japoneze a închis în scădere cu 2,4%, după ce miercuri a pierdut 3,7%, în timp ce bursa de la Shanghai a încheiat sesiunea cu un declin de 3,2%, în pofida unei creșteri de 0,5% înregistrată pe parcursul dimineții, potrivit MarketWatch.

Banca centrală a Chinei a injectat lichidități nete de 315 miliarde yuani (aproape 48 miliarde dolari) pe piața interbancară în această săptămână, cea mai mare sumă din ianuarie 2012, măsură menită să balanseze retragerile de capital în perioada sărbătorilor pentru Noul An chinez.

Valul de scăderi se reia la BVB CITEȘTE ȘI Valul de scăderi se reia la BVB

Bursa de la Hong Kong a scăzut cu 1,6%, piața de capital sud-coreeană cu 0,3%, în timp ce bursa din Australia a încheiat cu o creștere ușoară, de 0,5%.

În Europa, principalele burse au deschis joi în urcare. Indicele Stoxx Europe 600 era în creștere cu 0,3% după primele trazacții, după ce miercuri a închis pe minus cu 3,2%, la cel mai scăzut nivel din ultimele 15 luni.

Bursa de la Londra a avansat cu 0,4%, indicele CAC 40 al bursei de la Paris a urcat cu 0,3%, iar piața de capital de la Milano era în creștere cu 0,7%.

Pe bursa de la New York, evoluția contractelor futures pe acțiuni indică un start negativ al sesiunii de joi, după ce miercuri principalii indici au încheiat cu scăderi de până la 1,6%.

viewscnt
Afla mai multe despre
burse
asia
evolutii