Piperea, consilierul onorific al premierului: Bursa a fost covârșită de bancheri. Pun frână pieței de capital

Piperea, consilierul onorific al premierului: Bursa a fost covârșită de bancheri. Pun frână pieței de capital

Sursa foto: Štěpán Kápl / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 25 sep 2017

Avocatul Gheorghe Piperea, consilier al primului ministru, susține că diviziile de la brokeraj ale băncilor aproape au scos din business casele de brokeraj dedicate bursei, iar operatorul de piață BVB este controlat de reprezentanți veniți din zona sistemului bancar. „Au covârșit toată această piață.”

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“Melanjul dintre piața de capital și piața bancară” nu este benefic pentru finanțările în economia națională, crede avocatul Gheorghe Piperea, desemnat în această vară consilier onorific al primului ministru Mihai Tudose. Pe piața bursieră abia dacă mai sunt 2 societăți de servicii de investiții financiare (SSIF-uri) care să fie independente, într-o piață în care instituțiile de credit sunt tot mai implicate prin diviziile lor înființate pentru acest segment.

În plus, operatorul de piață Bursa de Valori București (BVB) pare acaparat, iar disensiunile recente în acționariat și în Consiliul de Administrație ar putea fi chiar o reflectare a intereselor diferite. „Acolo lucrurile sunt concentrate pe niște orgolii”, spune Piperea, dar în spatele orgoliilor explicația mai profundă ar fi această coliziune dintre piața de equity și actorii pieței de credit.

Banca Internațională de Investiții, cu sediul la Moscova, se finanțează la Bursa București cu obligațiuni de 125 milioane euro în aceste zile CITEȘTE ȘI Banca Internațională de Investiții, cu sediul la Moscova, se finanțează la Bursa București cu obligațiuni de 125 milioane euro în aceste zile

„Nu cred că sistemul bancar își dorește în momentul de față un concurent”, zice Piperea, adăugând că ceilalți jucători din economie nu ar trebui să accepte acest lucru. În opinia sa, concurenții din zona bancară pun o frână în dezvoltarea pieței de capital.

Prezent la un eveniment pe teme bursiere organizat de Bursa, unde Piperea a făcut aceste afirmații, Paul Prodan, președintele BT Capital Partners, a venit cu o poziție diferită cu privire la contrapunerea segmentelor de equity și credit: „Nu sunt concurente; sunt congruente.” El afirmă că societatea pe care o reprezintă, parte a grupului Banca Transilvania, a adus la cota bursei firme și a intermediat listarea de obligațiuni, unde banca a și cumpărat titluri.

Pe când mai mulți bani pentru economia reală?

Piperea consideră că statul ar trebui să folosească „forța argumentelor și forța investițională” în antrenarea bursei în proiecte de finanțare și în punerea în mișcare către piața de capital a unei părți din echivalentul miliardelor de euro din depozitele bancare ale românilor. „În ultimii ani, statul tot a susținut băncile”, a declarat Piperea.

El spune că statul ar trebui să facă mai accesibile titlurile de stat către populația care lasă banii să băltească în sistemul bancar unde depozitele sunt foarte slab remunerate. „Un 0,2% la un depozit în euro nu este o dobândă. Este o glumă, o sancțiune.” Municipalitățile ar putea să se implice mai mult în lansarea unor noi emisiuni care să atragă o parte din acești bani. Piperea a oferit exemplul Primăriei Municipiului București care anuli viitor are de rostogolit o emisiune de obligațiuni anterioară.

Guvernul va scuti discreționar companiile de stat de obligația unui management corporativ CITEȘTE ȘI Guvernul va scuti discreționar companiile de stat de obligația unui management corporativ

Prodan de la BT Capital consideră că este greu de mutat banii din depozit către piața bursieră, fiind vorba despre 2 segmente total diferite, economisire și, respectiv investiții. Enache Jiru, Secretar de Stat, Ministerul Finanțelor Publice, apreciză, la rândul său, că este greu să trezești spiritul pentru investiții peste noapte, în general, în Europa, apetitul pentru investițiile de capital de protofoliu fiind mult mai redus decât în America.

Piperea afirmă că dacă se va ruși acest lucru, de câștigat vor avea și instituțiile de credit. „Băncile sunt blocate în 2 tipuri de produse”, respectiv creditele către populație garantate guvernamental și achiziția de titluri de stat. „Destul de rar observ împrumuturi corporative”, a afirmat consilierul onorific al premierului, completând că o concurență mai importantă din partea pieței de capital ar urma „să aducă în simțiri sistemul bancar”, în sensul unei creditări mai active a economiei reale.

viewscnt
Afla mai multe despre
gheorghe piperea
bvb
bursa
mfp
enache jiru
titluri de stat
banci
bt capital partners