PREMIERĂ Pentru prima dată în ultimii ani, ASF suspendă o ofertă de la cota pieței reglementate a BVB. Supraveghetorul a dispus amendarea prospectului operațiunii la Ves Sighișoara. Reclamații-șoc de la un investitor

PREMIERĂ Pentru prima dată în ultimii ani, ASF suspendă o ofertă de la cota pieței reglementate a BVB. Supraveghetorul a dispus amendarea prospectului operațiunii la Ves Sighișoara. Reclamații-șoc de la un investitor

Sursa foto: Kurapy11 / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 18 feb 2020

Autoritatea de Supraveghere Financiară a suspendat timp de 10 zile oferta de majorare de capital social de la VES Sighișoara, în baza unui articol din legislație cu privire la încălcarea prevederilor privind oferta publică. Intermediarul SSIF Goldring lucrează la prospectul amendat care va fi depus la supraveghetor în aceste zile, solicitările fiind legate de informații incomplete în ceea ce privește litigiile societății. Pe rolul Autorității mai sunt sesizări cu privire la raportări eronate privind persoanele cu funcții de conducere și chiar referitoare la deținerea indirectă a societății care nu ar mai aparține omului de afaceri Alexandru Farcaș, conform unei decizii din justiție.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Suzuki își extinde gama de modele hibrid si devine primul producator care comercializeaza doar modele hibrid 12V si 48V. Time to Hybrid! CITEȘTE ȘI Suzuki își extinde gama de modele hibrid si devine primul producator care comercializeaza doar modele hibrid 12V si 48V. Time to Hybrid!

Impas în piață pentru operațiunea de majorare de capital social al companiei VES Sighișoara (VESY). Deși aceasta a avut cale liberă de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) încă din 16 ianuarie, iar perioada de subscriere a început pe 23 ianuarie, aceeași instituție, menționând sesizări din piață cu privire la caracterul incomplet al unor informații din prospect, a dispus suspendarea pe o perioadă de 10 zile lucrătoare a operațiunii, conform legislației în vigoare.

Ce așteptări avem de la anul fiscal 2020? CITEȘTE ȘI Ce așteptări avem de la anul fiscal 2020?

Autoritatea a invocat în această decizie un articol de lege care îi conferă puterea de a suspenda, în limita perioadei menționate, oferta atunci când are indicii temeinice privind încălcarea prevederilor referitoare la ofertele publice din Legea 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață și a reglementărilor emise de ASF în materie.

Conform informațiilor obținute de Profit.ro, decizia ASF se referă la neajunsuri cu privire la informarea investitorilor legată de litigiile pe care le are societatea.

Romcarbon a pierdut anul trecut pe drum cea mai mare parte a profitului net de 1 milion de euro obținut în 2018. Impact negativ al bilanțului la T4 CITEȘTE ȘI Romcarbon a pierdut anul trecut pe drum cea mai mare parte a profitului net de 1 milion de euro obținut în 2018. Impact negativ al bilanțului la T4

De ce este important. Operațiunea de majorare de capital social poate conduce la întrunirea condițiilor de delistare a VES Sighișoara, în contextul în care vine în secvență scurtă după o diminuare de capital social și este în măsură să aducă cel mai relevant acționar la o deținere peste pragul de 95% care permite retragerea de la tranzacționare.

Oferta poate conduce la o creștere cu aproximativ 19 ori a numărului de acțiuni în cazul exercitării numai acționarului semnificativ Chimsport Orăștie, cu o deținere de 48,14% din titluri, care poate subscrie în baza unei creanțe de 18 milioane de lei pe care a dobândit-o în contul împrumuturilor către VES pentru acoperirea pierderilor societății.

Perspectiva inflatării cantității de acțiuni Ves Sighișoara a atras un declin de 50-60% a titlurilor pe bursă numai la cumpăna dintre ani, așa cum se vede pe graficul atașat.

PREMIERĂ Pentru prima dată în ultimii ani, ASF suspendă o ofertă de la cota pieței reglementate a BVB. Supraveghetorul a dispus amendarea prospectului operațiunii la Ves Sighișoara. Reclamații-șoc de la un investitor

Conform informațiilor obținute de Profit.ro, decizia ASF se referă la neajunsuri cu privire la informarea investitorilor legată de litigiile pe care le are societatea. Acesta este contextul în care emitentul a publicat pe portalul Bursei de Valori București o notificare privind litigiile. Conform acesteia, apare că firma are 3 procese în justiție în calitate de pârât pentru achitarea unor facturi contravaloare servicii în valoare agregată de aproximativ 50.000 de lei. Nu numai că Ves Sighișoara în prospect indicase 2 litigii, dar menționase în raportările curente aferente acestora și că are calitatea de reclamant.

Societatea are nota 0 în indicatorul Vektor măsurat de Asociația pentru Relația Investitorilor de Capital din România (ARIR) și care urmărește respectarea de către emitenți a standardelor de guvernanță corporativă, fluxul de informații către piață și asigurarea relațiilor cu investitorii.

Oil Terminal își dublează profitul din exploatare și raportează pentru 2019 un rezultat net de 2,4 milioane lei CITEȘTE ȘI Oil Terminal își dublează profitul din exploatare și raportează pentru 2019 un rezultat net de 2,4 milioane lei

Potrivit informațiilor obținute de Profit.ro, solicitarea ASF către intermediarul SSIF Goldring din Târgu Mureș a menționat expres necesitatea informării cu privire la litigii, iar brokerul trimite în aceste zile prospectul amendat al operațiunii de piață.

Ironia este că și prospectul amendat ar putea fi găsit incomplet de oficialii Autorității. ASF are pe rol o altă sesizare care menționează alte 2 litigii față de cele 3 raportate, faptul că emitentul nu a informat piața asupra unui litigiu – între timp încheiat – care contesta chiar operațiunea de majorare de captal social, dar și absența unor informații despre elemente din CV-urile unor membri ai Diirectoratului.

De departe, reclamația-șoc este că, potrivit unei decizii în justiție, acționarul Chimsport Orăștie ar avea alt acționar majoritar decât Alexandru Farcaș, iar acționarii VES Sighișoara nu au fost informați cu privire la schimbarea majoră din structura deținerii companiei listate la BVB.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa
asf
ves sighisoara
ssif goldring