Prodplast vinde prin Biodeck pe piața produselor biodegradabile și își ameliorează profitabilitatea la T1

Prodplast vinde prin Biodeck pe piața produselor biodegradabile și își ameliorează profitabilitatea la T1

Sursa foto: Ginasanders / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 18 mai 2020

Compania Prodplast și-a majorat în primul trimestru cu 154,54% câștigul pretaxare EBITDA, la 3,64 milioane lei, de la 1,43 milioane lei în perioada similară a anului trecut. Vânzări importante pe segmentul produselor biodegradabile prin Biodeck.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Prodplast București (PPL), firmă controlată de omul de afaceri Florin Pogonaru, a realizat în primele 3 luni ale acestui an venituri din vânzări în valoare de 29,01 milioane lei, în creștere cu 56,39% față de cele de 18,55 milioane lei de la T1 2019. Compania menționează contribuția de 21,98 milioane lei la aceste vânzări, a firmei Biodeck, unde Prodplast deține 70,00% din capitalul social și care este specializată în fabricarea pungilor, farfuriilor și tacâmurilor biodegradabile. Aceasta are o deschidere foarte mare către piață printr-un acord convenit cu rețeaua de magazine Carrefour, dar și prin terțe contracte cu alți operatori de supermarketuri și hipermarketuri.

În același interval de raportare, cheltuielile cu materiile prime au crescut cu 59,62%, la 22,97 milioane lei, de la 14,39 milioane lei, iar cheltuielile cu personalul au urcat cu 32,90, la 2,06 milioane lei, de la 1,55 milioane lei.

Este și contextul în care Prodplast a obținut un profit din exploatare cu 147,41% mai mare, de 2,87 milioane lei, față de 1,16 milioane lei în primul trimestru din 2019. Dinamica a fost încă și mai bună la nivelul rezultatului net care s-a majorat de peste 4 ori, la 1,67 milioane lei, de la aproximativ 359.000 de lei. Pe întreg anul trecut, câștigul net a fost de 2,29 milioane lei, de la 4,33 milioane lei.

Cemacon, firmă controlată de Dedeman, raportează o scădere cu 20% a profitului net și reclamă severitatea măsurilor de izolare CITEȘTE ȘI Cemacon, firmă controlată de Dedeman, raportează o scădere cu 20% a profitului net și reclamă severitatea măsurilor de izolare

La data de 31 martie, activele totale ale Prodplast se ridicau la 108,40 milioane lei, fiind în creștere cu 18,92% față de cele de 91,15 milioane lei de la sfârșitul primului trimestru din 2019. În același răstimp, datoriile pe termen scurt s-au dublat la 29,95 milioane lei, de la 14,52 milioane lei, iar împrumuturile bancare pe termen lung au urcat cu 56,62%, la 4,73 milioane lei, de la 3,02 milioane lei.

Prodplast a anunțat toamna trecută că a obținut în cadrul programelor pentru granturi norvegiene o subvenție de 950.000 de euro în cadrul unui proiect pentru fabricarea de produse ecologice. Prodplast, companie controlată de omul de afaceri Pogonaru prin firmele Nord SA și Floreasca Development, este listată la cota Bursei de Valori București, iar la ultimul preț de închidere de 2,3600 lei/acțiune, capitalizarea de piață a acesteia este de 40,29 milioane lei (8,32 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
prodplast
bvb
bursa
biodeck
florin pogonaru
carrefour
biodeck