Proenerg, prima victimă a insolvenței Romcab, reclamă facturi neîncasate de peste 12 milioane lei și bilete la ordin refuzate

Proenerg, prima victimă a insolvenței Romcab, reclamă facturi neîncasate de peste 12 milioane lei și bilete la ordin refuzate
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 10 mar 2017

Furnizorul de echipamente industriale Proenerg, anunțat de Profit.ro de la începutul lunii martie ca fiind prima victimă a insolvenței Romcab, reclamă că a ajuns în această situație inclusiv după ce Romcab nu a plătit datorii de 12,5 milioane lei, invocând diferite motive,  un bilet la ordin emis  de această companie și depus la bancă, pe care Proenerg a vrut să îl folosească, fiind de altfel refuzat din lipsa de lichidități.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Cifra de afaceri a societății a înregistrat o tendință ascendentă și ca urmare a colaborării cu Romcab, firmă de referință pe piața autohtonă de profil. Proenerg SRL a început furnizarea de materii prime către Romcab, o mare parte din aceste materiale au fost importate de către Proenerg și livrate direct către Romcab, plata furnizorilor urmând a se  efectua după încasarea creanței de la Romcab. Clientul Romcab, invocând diferite motive pentru neplată, a acumulat o datorie față de Proenerg  de 12,5 milioane lei, din care 5,7 milioane lei cu scadență  mai  veche de 60  zile", reclamă compania într-un document.

Proenerg, pe piață din 1998, este unul dintre principalii comercianți firme de echipamente electrice profesionale și industriale.

Romcab a intrat în insolvență după ce Profit.ro a anunțat în premieră problemele companiei.

De asemenea, Profit.ro a relatat recent că intrarea în insolvență a Romcab și pierderile catastrofale afișate reprezintă o undă de șoc pentru întreaga piață de profil. Distribuitorii de cabluri au fost împinși la rândul lor să se îndatoreze la furnizorii de materii prime ai Romcab, iar acum piața este aproape blocată pentru că și competitorii societății din Târgu Mureș se tem să le mai furnizeze produse. „E dezastru în piața distribuitorilor de cabluri”, spune un manager din domeniu, care crede că relansarea sectorului poate dura și 2-3 ani.

Conform unor informații obținute de Profit.ro de la  Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), instituția a depus plângere penală la la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) în cazul Romcab, în timp ce o altă sesizare a fost îndreptată și către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru verificarea unor prezumtive nereguli în contabilitate.

viewscnt
Afla mai multe despre
romcab
insolventa
faliment
bvb
bursa
cabluri
proenerg
iproeb
cupru
asf
anaf
diicot