Profit din vin. Purcari își majorează câștigul net trimestrial cu 46%

Profit din vin. Purcari își majorează câștigul net trimestrial cu 46%

Cramele Purcari Sursa foto: Wiktor Wojtas / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 15 mai 2019

Majorându-și cu o treime afacerile din România și pe brandul său principal premium, compania Purcari Wineries și-a îmbunătățit semnificativ profitul net.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Listată la începutul anului trecut, compania Purcari Wineries (WINE) și-a majorat vânzările în primul trimestru cu 28,80%, la 42,22 milioane lei, de la 32,78 milioane lei, în perioada similară a anului trecut. Sunt încasări realizate de producătorul de vinuri din Basarabia în condițiile în care și-a majorat semnificativ livrările în piețele sale principale: România (+34%), Polonia (+49%), Cehia și Slovacia (+96%) și Republica Moldova (+12%).

Ca și mix de produse, s-a menținut dinamica foarte bună pe segmentul premium, brandul Purcari înregistrând o creștere anuală de 35%, determinată în principal de performanța din România”, spune raportarea trimestrială a companiei.

Costurile cu vânzările s-au majorat cu cu o dinamică mai mică decât veniturile, de 10,50%, la 20,20 milioane lei, de la 18,28 milioane lei. Profitul din exploatare a urcat cu 44,30%, la 11,92 milioane lei, de la 8,26 milioane lei. O amplitudine apropiată, +46,45%, a avut-o și profitul net, care s-a majorat la 8,67 milioane lei, de la 5,92 milioane lei.

După ce a venit cu un dividend cu randament de 12%, Turbomecanica raportează și un profit net aproape dublu la T1 CITEȘTE ȘI După ce a venit cu un dividend cu randament de 12%, Turbomecanica raportează și un profit net aproape dublu la T1

Activele totale ale Purcari erau la data de 31 martie de 351,22 milioane lei, în creștere cu 13,14% față de cele de 310,43 milioane lei, de la sfârșitul anului trecut. La 28 februarie 2019, grupul a finalizat achiziția activelor cramei Vismos în Moldova, inclusiv 263 hectare de viță de vie și o platformă de producere pentru vinificația primară, capabilă să proceseze până la 8.000 tone de struguri (echivalentul a circa 5,0 milioane litri de vin sau 6,7 milioane sticle). Tranzacția a fost structurată ca și achiziție de active, cu plata în două tranșe, 0,76 milioane euro fiind plătite la încheierea tranzacției și 1,49 milioane euro urmând a fi platite până în martie 2020.

În același interval de raportare, datoriile totale au crescut cu 18,60%, la 185,38 milioane lei, de la 156,31 milioane lei. În martie 2019, subsidiarele grupului au semnat contracte de credit noi în suma de 150 milioane lei moldovenești cu MAIB, cea mai mare bancă din Moldova, pentru a-și finanța investițiile capitale și pentru a susține creșterea vânzărilor cu capitalul de lucru necesar.

Purcari s-a deschis către piață în luna februarie a anului trecut când în cadrul ofertei publice de listare în acționariatul companiei au intrat fonduri ale Franklin Templeton, compania care are în administrare Fondul Proprietatea, cu o deținere de 5,20%, societatea Fiera Capital din Insulele Man, fosta Charlemagne Capital, cu o participație de 7,94% din titluri, dar și SEB Investment Management, vehicul al unuia dintre cele mai puternice grupuri financiare din Suedia, aparținând celebrei familii de bancheri Wallenberg, cu o deținere de 8,45% din titluri.

La prețul de închidere de ieri, de 19,50 lei/acțiune, capitalizarea de piață a companiei se ridică la 390,00 milioane lei (81,90 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
purcari wineries
bvb
bursa
seb management
frnklin templeton
fiera capital