Profitul net al IAR Brașov crește cu peste 50%

Profitul net al IAR Brașov crește cu peste 50%
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 15 nov 2021

IAR Brașov a realizat în primele 3 trimestre o cifră de afaceri netă de 235,83 milioane lei, cu 10,08% mai mică decât cea de 214,23 milioane lei din perioada similară a anului trecut.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Producătorul de elicoptere IAR Brașov (IARV) a obținut în primele 9 luni venituri totale din exploatare de 256,50 milioane lei, în urcare cu 22,58% față de cele de 209,24 milioane lei din exercițiului financiar precedent. În același interval de raportare, cheltuielile totale de exploatare au crescut cu 23,19%, la 231,90 milioane lei, de la 188,24 milioane lei.

Profitul net s-a majorat cu 52,33%, la 22,88 milioane lei, de la 15,00 milioane lei. La S1, câștigul net era deja de 19,80 milioane lei, iar pe întreg anul trecut, acesta a fost de 34,06 milioane lei.

Turbomecanica și-a înjumătățit profitul net la 9 luni CITEȘTE ȘI Turbomecanica și-a înjumătățit profitul net la 9 luni

Activele totale ale IAR Brașov erau, la data de 30 septembrie, de 307,77 milioane lei, cu 9,34% mai mari decât cele de 281,48 milioane lei, prinse în bilanț la sfârșitul anului 2020. În aceeași perioadă datoriile pe termen lung s-au diminuat cu 3,86%, la 4,98 milioane lei, de la 5,18 milioane lei și datoriile totale curente au fost tăiate cu 20,59%, la 55,58 milioane lei, de la 69,99 milioane lei.

IAR Brașov, companie controlată de statul român prin Ministerul Economiei, cu o participație de 64,89%, este listată la cota pieței reglementate de la Bursa de Valori București. La ultimul preț de închidere din ziua precedentă, de 13,30 lei/acțiune, capitalizarea de piață a societății este de 251,09 milioane lei (50,75 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
iar brasov
elicoptere
bvb
bursa