Profitul net al Oil Terminal s-a redus cu un sfert la 9 luni

Profitul net al Oil Terminal s-a redus cu un sfert la 9 luni
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 13 nov 2017

Oil Terminal a realizat în primele 3 trimestre o cifră de afaceri netă de 120,89 milioane lei, cu 3,9% peste cea bugetată, în timp ce câștigul operațional EBITDA a fost de 12,17 milioane lei, cu 51,3% peste cel prins în bugetul de venituri și cheltuieli.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compania Oil Terminal (OIL) a realizat în primele 9 luni ale acestui an venituri din vânzări servicii de 119,47 milioane lei, cu 2,87% peste cele de 116,13 milioane lei din perioada similară a anului trecut. În același interval de raportare, însă, rezultatul brut a scăzut cu 33,00%, la 13,30 milioane lei, de la 19,85 milioane lei.

La nivelul profitului net, acesta a fost de 11,51 milioane lei, în scădere cu 24,87% față de cel de 15,32 milioane lei din primele 3 trimestre din 2016. Este o ușoară recuperare în dinamică, după ce la nivel semestrial declinul raportat era de 31,12%.

Petromidia a înregistrat în octombrie cea mai mare cantitate de materie primă procesată din istoria sa de 41 de ani CITEȘTE ȘI Petromidia a înregistrat în octombrie cea mai mare cantitate de materie primă procesată din istoria sa de 41 de ani

Activele totale ale Oil Terminal se ridicau la data de 30 septembrie la 500,43 milioane lei, în declin cu 1.98% față de cele de 510,57 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În același răstimp, datoriile totale au urcat cu 4,12%, la 59,59 milioane lei, de la 57,23 milioane lei.

Oil Terminal, companie controlată în proporție de 59,62% de statul român prin Ministerul Energiei, este listată la Bursa de Valori București și la ultimul preț de închidere, de 0,1610 lei/acțiune, capitalizarea de piață a societății este de 93,77 milioane lei (20,21 milioane lei).

viewscnt
Afla mai multe despre
oil terminal
bvb
bursa
ministerul energiei