Profitul Romgaz s-a diminuat cu 5% ca urmare a creșterii prețului certificatelor de emisii și a redevenței

Profitul Romgaz s-a diminuat cu 5% ca urmare a creșterii prețului certificatelor de emisii și a redevenței
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 13 aug 2021

Romgaz și-a diminuat cu aproape 5% profitul net în prima jumătate a acestui an, în pofida creșterii cifrei de afaceri cu 2,5% și a creșterii producției cu peste 12%, în principal din cauza majorării prețului certificatelor de emisii, a redevenței petroliere și a diminuării activității de înmagazinare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Profitul net consolidat al principalului producător de gaze autohton din primul semestru a fost de 761,6 milioane lei, cu 4,9%, respectiv 39,2 milioane lei mai redus decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut.

Potrivit companiei rezultatul pe primul semestru a fost influențat negativ de majorarea prețului certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, care a avut un efect net negativ 70,8 milioane lei, dar și de redevența petrolieră mai mare cu 78,2 milioane lei, comparativ cu prima jumătate a anului trecut.

Drept urmare, câștigul net cu provizioanele a crescut cu 54,3 milioane lei (câștig net de 87,8 milioane lei în S1 2021, față de un câștig net de 33,6 milioane lei în S1 2020) ca urmare a înregistrării unui câștig net din reluarea la venituri a provizionului pentru certificate CO2 (50,7 milioane lei). “Totuși, acest câștig nu a compensat în întregime costul de achiziție al certificatelor de emisii gaze cu efect de seră în valoare de 121,5 milioane lei, nivel ce nu a fost prevăzut în anul anterior”, precizează compania.

Cifra de afaceri a companiei a fost de 2,25 miliarde lei, cu 2,58% peste nivelul din primele 6 luni ale anului trecut.

FOTO Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold) se duce la bursa din Londra cu zăcământul aurifier din România CITEȘTE ȘI FOTO Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold) se duce la bursa din Londra cu zăcământul aurifier din România

În prima jumătate a anului 2021, Romgaz a produs un volum de 2.519,2 mil.mc gaze naturale, cu 273,4 mil.mc (12,2%) mai mult decât în aceeași perioadă din anul trecut.

Veniturile consolidate din vânzarea gazelor naturale au crescut cu 7,67% la o cantitate livrată de gaze mai mare cu 23,71%. Realizarea unei creșteri mai mici a cifrei de afaceri față de majorarea volumului de gaze livrate se datorează contractelor în vigoare în perioada curentă semnate în anul precedent care, în baza condițiilor de piață existente la momentul semnării lor, aveau prețuri mai mici decât prețurile practicate pe piață în prezent, susține compania.

Romgaz a raportat o creșterere semnificative a veniturilor din valorificarea gazului achiziționat de pe piața internă pentru revânzare (81,1 milioane lei în Semestrul I 2021 față de 9,1 milioane lei în semestrul I 2020) ca urmare a cererii mai mari de gaze față de capacitatea de producție a Grupului. Însă această creștere a venit și cu un cost, cel al mărfurilor vândute care a crescut cu 675,92% față de aceeași perioadă a anului 2020 (+72,7 milioane lei), în principal ca urmare a creșterii cantității de gaze achiziționate de pe piață internă, în vederea revânzării.

Consumul de gaze naturale la nivel național în primele 6 luni ale anului 2021 a înregistrat o creștere față de perioada similară a anului anterior de aproximativ 8%, în timp ce livrările Romgaz au crescut cu 23,7%. Astfel, cota de piață a Romgaz pe piața livrărilor de gaze interne din România este de 53%, cu 8,6% mai mare decât cota deținută în perioada similară a anului trecut.

Veniturile consolidate din vânzarea de energie electrică au înregistrat o scădere de 26,84%. Producția de energie electrică a Romgaz a fost de 203,08 GWh, fiind mai mică cu 92,15 GWh decât cea realizată în perioada similară a anului 2020 (-31,21%). Cu această producție Romgaz deține o cotă de piață de 0,67%

Cifra de afaceri din activitatea de înmagazinare a înregistrat o diminuare de 27,1 millioane lei, ca urmare a rezervării unei capacități de înmagazinare mai mici în ciclul de înmagazinare 2021-2022 față de ciclul de înmagazinare anterior. În Semestrul I 2021 clienții filialei Depogaz au extras din depozite 1.420,7 mil.mc (Semestrul I 2020: 923,9 mil.mc), însă au injectat doar 559 mil.mc (Semestrul I 2020: 571 mil.mc), rezultând o diminuare a gazelor în depozite de 861,7 mil.mc (Semestrul I 2020: 352,9 mil.mc).

Un efect poziția l-a avut câștigarea unui litigiu împotriva ANAF pentru anularea unui raport de inspecție fiscală pentru un control desfășurat în perioada decembrie 2016 – aprilie 2017, ceea ce a dus la recunoașterea unui venit de 28,02 mil.lei din anularea deprecierii înregistrate pentru creanța aferentă.

Și impozitul asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale a fost mai mic cu 61,09 milioane lei comparativ cu cel achitat pentru primul semestru al lui 2020.

Totodată, Romgaz a înregistrat un câștig net din deprecierea creanțelor de 26,4 milioane lei ca urmare a încasării unor creanțe de la clienți aflați în faliment, respectiv, a unor creanțe vechi.

Statul român, prin ministerul energiei, este principalul acționar al Romgaz, deținând o participație de 70%.

viewscnt
Afla mai multe despre
romgaz
profit
redevență