Purcari Wineries și-a ameliorat profitul semestrial

Purcari Wineries și-a ameliorat profitul semestrial
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 16 aug 2019

Producătorul basarabean de vinuri Purcari și-a ameliorat profitul semestrial. Afaceri de 30 milioane de lei în România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Listată la începutul anului trecut, compania Purcari Wineries (WINE) și-a majorat veniturile în primul trimestru cu 25,48%, la 87,79 milioane lei, de la 69,96 milioane lei, în perioada similară a anului trecut. Sunt încasări realizate de producătorul de vinuri din Basarabia în condițiile unor prezențe semnificative pe mai multe piețe: România 29,70 milioane lei), Republica Moldova (15,07 milioane lei), Polonia (7,05 milioane lei), Cehia și Slovacia (3,78 milioane lei), Asia (3,81 milioane lei), Belarus (2,28 milioane lei), Țările Baltice (2,37 milioane lei) și Ucraina (2,17 milioane lei).

Costurile cu vânzările s-au majorat cu 31,36%, la 44,57 milioane lei, de la 33,93 milioane lei. Profitul din exploatare a urcat cu 35,90%, la 25,25 milioane lei, de la 18,58 milioane lei. Creșterea de peste 10 ori a rezultatului negativ financiar, la 5,42 milioane lei, de la aproximativ 516.000 de lei a determinat însă o diamică mai atenuată la nivelul profitului net, care a crescut cu 7,20%, la 17,12 milioane lei, de la 15,97 milioane lei.

Românii au cheltuit cu 20% mai mult la KFC. Nu se resimte în profitabilitatea companiei. Datoriile acesteia s-au dublat CITEȘTE ȘI Românii au cheltuit cu 20% mai mult la KFC. Nu se resimte în profitabilitatea companiei. Datoriile acesteia s-au dublat

Activele totale ale Purcari erau la data de 30 iunie de 631,10 milioane lei, în creștere cu 103,30% față de cele de 310,43 milioane lei, de la sfârșitul anului trecut. Din acestea, numerarul și echivalentele în numerar se ridică la 50,77 milioane lei.

La 28 februarie 2019, grupul a finalizat achiziția activelor cramei Vismos în Moldova, inclusiv 263 hectare de viță de vie și o platformă de producere pentru vinificația primară, capabilă să proceseze până la 8.000 tone de struguri (echivalentul a circa 5,0 milioane litri de vin sau 6,7 milioane sticle). Tranzacția a fost structurată ca și achiziție de active, cu plata în două tranșe, 0,76 milioane euro fiind plătite la încheierea tranzacției și 1,49 milioane euro urmând a fi platite până în martie 2020.

În același interval de raportare, datoriile totale au crescut cu 18,60%, la 185,38 milioane lei, de la 156,31 milioane lei. În martie 2019, subsidiarele grupului au semnat contracte de credit noi în suma de 150 milioane lei moldovenești cu MAIB, cea mai mare bancă din Moldova, pentru a-și finanța investițiile capitale și pentru a susține creșterea vânzărilor cu capitalul de lucru necesar.

Purcari s-a deschis către piață în luna februarie a anului trecut când în cadrul ofertei publice de listare în acționariatul companiei au intrat fonduri ale Franklin Templeton, compania care are în administrare Fondul Proprietatea, care și-a majorat expunerea la 8,50% din titluri și SEB Investment Management, vehicul al unuia dintre cele mai puternice grupuri financiare din Suedia, aparținând celebrei familii de bancheri Wallenberg, cu o deținere de 8,45% din titluri. La prețul de închidere de ieri, de 23,30 lei/acțiune, capitalizarea de piață a companiei se ridică la 466,00 milioane lei (98,69 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
purcari wineries
bvb
bursa