Randament net al dividendului de 7% la Electrica

Randament net al dividendului de 7% la Electrica

Sursa foto: Supertrooper / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 6 mar 2020

Conducerea Electrica propune un dividend brut de 0,7248 lei/acțiune.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Una dintre cele mai lovite acțiuni din ultimii ani, Electrica (EL), vine în fața acționarilor care au acumulat pe niveluri de preț joase un câștig din dividend care să compeneseze, cel puțin partial, performanța negative a unor titluri care nu au participat la raliul care a adus indicele BET al Bursei de Valori București la noi maxime post-criză.

Electrica, companie listată în vara anului 2014,  vizează distribuirea sumei de 246,11 milioane lei sub formă de dividend, conform convocatorului pentru Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor proramată pentru 29 aprilie și publicat după închiderea ședinței de tranzacționare.

Dividendul brut cu ex-data pe 8 iunire și data a plății 26 iunie, este de 0,7248 lei/acțiune, iar la ultimul preț de piață de 9,8000 lei/acțiune poartă un randament net de 7,03%.

viewscnt
Afla mai multe despre
electrica
bvb
bursa
dividende