Randament net de 7% al dividendului acordat de BRD în contul profitului net din 2021. Peste 100 milioane euro pleacă în Franța

Randament net de 7% al dividendului acordat de BRD în contul profitului net din 2021. Peste 100 milioane euro pleacă în Franța

Sursa foto: Supertrooper | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 17 mar 2022

În secvență scurtă după acordarea dividendelor din anii 2019-2020, BRD Groupe Société Générale vizează și distribuirea unui dividend brut de 1,2850 lei/acțiune, repartiție din rezultatul net al anului precedent.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Consiliul de Administrație al BRD Groupe Société Générale (BRD) a convocat pentru data de 28 aprilie Adunările Generale ale Acționarilor, pe ordinea de zi figurând inclusiv un vot privind repartizarea profitului net obținut în 2021. Astfel, suma de 895,52 milioane lei (181,03 milioane euro) ar urma să plece către acționari sub formă de dividende, din care nu mai puțin de 538,82 milioane lei (108,88 milioane euro) îi revin majoritarului din Franța, Groupe Société Générale.

Valoarea dividendului brut propus cu dată a plății 7 iunie și dată amânată a plății 29 noiembrie este de 1,2850 lei/acțiune și raportată la ultimul preț de închidere de 17,22 lei/acțiune confetă acționarilor un randament net de 7,09%

Artego Târgu-Jiu vizează acordarea unui dividend cu randament net de 3,5% CITEȘTE ȘI Artego Târgu-Jiu vizează acordarea unui dividend cu randament net de 3,5%

Este o recompensare a acționarilor ce vine în secvență scurtă după aprobarea unui dividend brut de 2,4164 lei/acțiune în contul câștigurilor nete realizate în anii 2019 și 2020. Data plății pentru dividendul cumulat este de 4 aprilie.

viewscnt
Afla mai multe despre
brd
bvb
bursa
dividende