Randamentul obligațiunilor germane pe 10 ani a urcat la maximul ultimelor 17 luni

Randamentul obligațiunilor germane pe 10 ani a urcat la maximul ultimelor 17 luni
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 iul 2017

Obligațiunile germane pe termen de 10 ani au scăzut joi, iar randamentul acestora a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimele 17 luni, pe fondul evoluției negative a obligațiunilor europene, în urma unei licitații franceze care a arătat scăderea cererii pentru titlurile cu maturitate de 30 de ani, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Volumul tranzacțiilor cu contracte futures pentru obligațiunile germane a urcat după ce au fost anunțate rezultatele licitației, provocând creșterea randamentelor. Tendința s-a accentuat după ce randamentul a depășit nivelul de 0,51%, pe care Citigroup la apreciat ca un ”suport solid”, scrie News.ro.

Randamentele pe piețele principale și periferice europene au crescut în condițiile în care piețele continuă să se adapteze la cele mai recente schimbări de poziție ale președintelui Băncii Centrale Europene (BCE) Mario Draghi, care a declarat săptămâna trecută că revenirea inflației în zona eură creează condițiile pentru începerea retragerii măsurilor de stimulare, fără înăsprirea politicii monetare.

ASF obține verdict favorabil în procesul cu șeful SIF Transilvania, Mihai Fercală CITEȘTE ȘI ASF obține verdict favorabil în procesul cu șeful SIF Transilvania, Mihai Fercală

Declarația sa a stârnit speculații că BCE va anunța restrângerea achizițiilor de obligațiuni, care sunt planificate să se încheie cel mai devreme în decembrie.

”A fost o ofertă mare din Franța. Mărimea vânzărilor este excesivă comparativ cu ce ne-am fi așteptat din partea unei licitații soft”, a declarat Antoine Bouvet, analist la Mizuho International în Londra.

Randamentul obligațiunilor germane cu scadență de 10 ani a urcat cu 0,07 puncte procentuale, la 0,54%, cel mai ridicat nivel atins din ianuarie 2016. Au fost tranzacționate peste 450.000 de contracte futures pentru obligațiuni, la ora 10:56, ora Londrei, cu 1,6 ori mai multe comparativ cu acdeași perioadă a zilei de miercuri.

Cererea pentru obligațiunile franceze pe termen de 30 de ani a fost 1,53 ori oferta, comparativ cu 1,93 ori la o vânzare precedentă din 5 ianuarie.

viewscnt
Afla mai multe despre
obligatiuni germane