Scoțienii de la Standard Life Aberdeen au ajuns să dețină peste 5% din acțiunile Purcari

Scoțienii de la Standard Life Aberdeen au ajuns să dețină peste 5% din acțiunile Purcari
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 4 nov 2019

După cehii de la Conseq Investment și suedezii de la East Capital, fondurile Standard Life Aberdeen din Marea Britanie anunță că au depășit reperul  de 5% din acțiunile Purcari Wineries după ce au participat la oferta prin care Lorimer Ventures, societate înregistrată în Cipru de cei de la Horizon Capital, activi pe piața din Ucraina, și-a vândut printr-o ofertă publică accelerată de vânzare participația sa de aproape un sfert din acțiunile producătorului basarabean de vinuri Purcari. Valoarea deținerii depășește cu puțin 20 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Șefii celor mai mari bănci din România vor dezbate cu celebrul economist Nouriel Roubini starea reală a economiei și perspectivele izbucnirii unei noi crize. Te așteptăm la eveniment! Click pentru detalii și înregistrare

Fonduri arondate Standard Life Aberdeen, entitate înregistrată la Edinburgh, în Scoția, cu active în administrare de 577,5 miliarde lire sterline (668,71 miliarde euro), au ajuns la o participație de 5,04% din capitalul social  al companiei Purcari Wineries (WINE). Cele 1,01 milioane acțiuni dobândite au o valoare de 20,16 milioane lei (4,24 milioane euro), la prețul de 20,00 lei/acțiune al ofertei publice accelerate derulate la începutul lunii la producătorul basarabean de vinuri.

Vânzători au fost cei de la Lorimer Ventures Limited, filială deținută în Cipru de fondul de investiții Emerging Europe Growth Fund II, LP, administrat de Horizon Capital, cunoscut pentru plasamentele sale din Ucraina, și care a înstrăinat pachetul său de 4,54 milioane acțiuni Purcari, reprezentând 22,69% din titlurile producătorului de vinuri din Basarabia. Operațiunea de piață a fost intermediată de casa de brokeraj WOOD & Company Financial Services A.S. din Cehia, iar registrul de subscrieri a fost deținut și de Raiffeisen Bank împreună cu Raiffeisen Centrobank AG.

Fotografia la 9 luni a fondurilor închise de investiții listate la BVB. Profit-mamut la Fondul Proprietatea, penalizări ale investitorilor preț de 50% din valoare și active nete în stagnare pentru SIF Banat Crișana CITEȘTE ȘI Fotografia la 9 luni a fondurilor închise de investiții listate la BVB. Profit-mamut la Fondul Proprietatea, penalizări ale investitorilor preț de 50% din valoare și active nete în stagnare pentru SIF Banat Crișana

Este al 3-lea investitor cu plasament relevant în oferta de vânzare accelerată anunțat după alți 2 jucători importanți. Astfel, suedezii de la East Capital, societatate financiară care are în adminstrare active de aproximativ 3,8 miliarde euro, și care au cumpărat 1,13 milioane acțiuni Purcari, pentru care au plătit suma de 22,70 milioane lei (4,78 milioane euro). 

De asemenea, Conseq Investment Management, fondat în anul 2000 în Cehia și care are active totale de 3,61 miliarde coroane cehești (140,60 milioane euro), a achiziționat 6,25% din acțiunile Purcari pentru care au plătit 25 milioane lei (5,25 milioane euro).

DECIZIE ISTORICĂ-PARADOX. Hulita „taxă pe lăcomie” a majorat lichiditatea la BVB pe ultima sută de metri anul trecut și a ridicat bursa românească în rândul piețelor emergente. Bani suplimentari ar urma să ajungă în România CITEȘTE ȘI DECIZIE ISTORICĂ-PARADOX. Hulita „taxă pe lăcomie” a majorat lichiditatea la BVB pe ultima sută de metri anul trecut și a ridicat bursa românească în rândul piețelor emergente. Bani suplimentari ar urma să ajungă în România

Purcari Wineries și-a majorat veniturile în primul semestru cu 25,48%, la 87,79 milioane lei, de la 69,96 milioane lei, în perioada similară a anului trecut. Sunt încasări realizate de producătorul de vinuri din Basarabia în condițiile unor prezențe semnificative pe mai multe piețe: România 29,70 milioane lei), Republica Moldova (15,07 milioane lei), Polonia (7,05 milioane lei), Cehia și Slovacia (3,78 milioane lei), Asia (3,81 milioane lei), Belarus (2,28 milioane lei), Țările Baltice (2,37 milioane lei) și Ucraina (2,17 milioane lei).

Costurile cu vânzările s-au majorat cu 31,36%, la 44,57 milioane lei, de la 33,93 milioane lei. Profitul din exploatare a urcat cu 35,90%, la 25,25 milioane lei, de la 18,58 milioane lei. Creșterea de peste 10 ori a rezultatului negativ financiar, la 5,42 milioane lei, de la aproximativ 516.000 de lei a determinat însă o diamică mai atenuată la nivelul profitului net, care a crescut cu 7,20%, la 17,12 milioane lei, de la 15,97 milioane lei.

Statul a semnat implicarea Romgaz în terminalul LNG greco-american din Marea Egee, care ar urma să diversifice sursele de import de gaze ale României CITEȘTE ȘI Statul a semnat implicarea Romgaz în terminalul LNG greco-american din Marea Egee, care ar urma să diversifice sursele de import de gaze ale României

Activele totale ale Purcari erau, la data de 30 iunie, de 631,10 milioane lei, în creștere cu 103,30% față de cele de 310,43 milioane lei, de la sfârșitul anului trecut. Din acestea, numerarul și echivalentele în numerar se ridică la 50,77 milioane lei. La 28 februarie 2019, grupul a finalizat achiziția activelor cramei Vismos în Moldova, inclusiv 263 hectare de viță de vie și o platformă de producere pentru vinificația primară, capabilă să proceseze până la 8.000 tone de struguri (echivalentul a circa 5,0 milioane litri de vin sau 6,7 milioane sticle). Tranzacția a fost structurată ca și achiziție de active, cu plata în două tranșe, 0,76 milioane euro fiind plătite la încheierea tranzacției și 1,49 milioane euro urmând a fi platite până în martie 2020.

În același interval de raportare, datoriile totale au crescut cu 18,60%, la 185,38 milioane lei, de la 156,31 milioane lei. În martie 2019, subsidiarele grupului au semnat contracte de credit noi în suma de 150 milioane lei moldovenești cu MAIB, cea mai mare bancă din Moldova, pentru a-și finanța investițiile capitale și pentru a susține creșterea vânzărilor cu capitalul de lucru necesar.

Purcari s-a deschis către piață în luna februarie a anului trecut când în cadrul ofertei publice de listare în acționariatul companiei au intrat fonduri ale Franklin Templeton, compania care are în administrare Fondul Proprietatea, cu o deținere de 5,20%, societatea Fiera Capital din Insulele Man, fosta Charlemagne Capital, cu o participație de 7,94% din titluri, dar și SEB Investment Management, vehicul al unuia dintre cele mai puternice grupuri financiare din Suedia, aparținând celebrei familii de bancheri Wallenberg, cu o deținere de 8,45% din titluri.

viewscnt
Afla mai multe despre
purcari
lorimer
bvb
bursa
raiffeisen
wood & co.