Scumpirea aluminiului primar la Londra și majorarea cantității de metal procesat a adus pentru Alro un profit net aproape triplu la T1

Scumpirea aluminiului primar la Londra și majorarea cantității de metal procesat a adus pentru Alro un profit net aproape triplu la T1
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 15 mai 2017

Combinatul de aluminiu Alro Slatina a realizat venituri în creștere cu 12% și un rezultat net de 77,83 milioane lei, aproape triplu față de cel din perioada similară a anului precedent.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Alro Slatina (ALR) a realizat în primul trimestru venituri totale de 633,65 milioane lei, cu 12,33% mai mari decât cele de 564,06 milioane lei din primele 3 luni ale anului trecut. Este un rezultat influențat direct favorabil de majorarea prețului aluminiului primar la pe bursa metalelor neferoase din Londra – London Metal Exchange (LME). Tendința s-a menținut și închiderea de la nivelul lunii martie indica un preț ed 1.955 dolari pe tona metrică informează compania. Pe medie, în T1 2017 prețul a fost de 1.851 dolari/tonă, cu peste 300 dolari/tonă mai ridicat decât valoarea medie de 1.516 dolari/ tonă din T1 2016.

Alro a livrat aluminiu primar în valoare de 334,58 milioane lei, cu 9,25% mai mult decât suma de 306,26 milioane lei din primul trimestru al anului trecut. Compania pune și pe seama celor 2.000 de tone suplimentare de aluminiu procesat ameliorarea rezultatului financiar. Astfel, dinamica pentru vânzările de aluminiu procesat este mai mare, de 16,34%, la 291,86 milioane lei, de la 250,87 milioane lei.

Oltchim Râmnicu Vâlcea și-a majorat la T1 profitul net cu 76%, la 7,57 milioane lei CITEȘTE ȘI Oltchim Râmnicu Vâlcea și-a majorat la T1 profitul net cu 76%, la 7,57 milioane lei

Rezultatul operațional EBIT este de 103,69 milioane lei, cu 360,02% mai mare decât cel de 22,54 milioane lei obținut în primele 3 luni din 2016. În același interval de raportare, profitul net a urcat cu 185,25%, la 77,73 milioane lei, de la 27,25 milioane lei. Anul trecut, Alro, companie deținută prin firma olandeză Vimetco în proporție de 84,19% de către miliardarul rus Vitali Machitski, creditat cu o avere de peste 3 miliarde dolari, a obținut un câștig net de 67,22 milioane lei care urmează să fie distribuit integral sub formă de dividende.

Activele totale ale Alro Slatina erau la 31 martie de 2,46 miliarde lei, în creștere cu 2,93% comparativ cu cele de 2,39 miliarde lei de la finele anului trecut. În același interval de raportare, datoriile totale s-au diminuat cu 0,79%, la 1,25 miliarde lei, de la 1,26 miliarde lei.

Alro este listată la cota Bursei de Valori București unde, la prețul de vineri de 1,57 lei/acțiune, capitalizarea de piață a companiei se ridică la 1,12 miliarde lei (267,94 milioane dolari).

viewscnt
Afla mai multe despre
alro slatina
bvb
bursa
aluminiu