SIF Transilvania aparent a ieșit din calendarul ofertei de răscumpărare. Directorul Mihai Fercală, la un pas de a avea a 2-a operațiune de piață eșuată în ani consecutivi

SIF Transilvania aparent a ieșit din calendarul ofertei de răscumpărare. Directorul Mihai Fercală, la un pas de a avea a 2-a operațiune de piață eșuată în ani consecutivi
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 15 iul 2019

În contextul în care nu a primit încă avizul supraveghetorului ASF pentru operațiunea de piață care include un schimb de acțiuni, SIF Transilvania deja a depășit termene prevăzute de mandatul acționarilor și legislația în vigoare pentru a mai putea derula operațiunea despre care în piață exista percepția că vizează scoaterea din acționariat pe cale amiabilă a omului de afaceri Constantin Frățilă. Anul trecut, SIF Transilvania a mai înregistrat un eșec în demersul de consolidare a titlurilor proprii care ar fi urmat să scoată din acționariat milioane de români care au primit acțiuni prin pogramul de privatizare în masă de de la jumătatea anilor ’90.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

O operațiune de piață inedită pentru bursa românească, ofertă de răscumpărare care să includă și o componentă de schimb de acțiuni, este pe cale să eșueze. SIF Transilvania (SIF3) aparent a deraiat deja din calendarul prevăzut al ofertei de buy-back înainte ca aceasta să fi primit avizul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Greșirea unor pași procedurali ar urma să compromită un demers care în piață era perceput ca fiind menit să-l scoată din acționariat pe fostul arbitru de fotbal constănțean, omul de afaceri Constantin Frățilă, în urma unei prezumtive înțelegeri amiabile cu directorul de peste un sfert de veac de la SIF Transilvania, Mihai Fercală, cu care s-a aflat în conflict 7 ani.

Cotații record: Prețul ofertei publice de răscumpărare de la Fondul Proprietatea este de 1,21 lei/acțiune, cu 13% peste cel de piață CITEȘTE ȘI Cotații record: Prețul ofertei publice de răscumpărare de la Fondul Proprietatea este de 1,21 lei/acțiune, cu 13% peste cel de piață

Oferta publică de răscumpărare vizând pentru 7,5% din acțiunile proprii, din care nu mai puțin de 6% din totalul capitalului social ar urma să fie preschimbată cu acțiuni COMCM Constanța (CMCM), societatea de la care au început litigiile cu Frățilă urma să se desfășoare, conform hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din 6 martie, în termen de maximum 4 luni de la data publicării în Monitorul Oficial. Deciziile AGA au fost publicate în Monitor pe 19 martie, ceea ce fixează 19 iulie ca dată limită pentru derularea programului.

În același timp, SIF Transilvania nu a obținut încă avizul autorității de supraveghere, iar o ofertă de răscumpărare trebuie să aibă o perioadă de subscriere de minimum 10 zile, conform Legii 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și Regulamentului 5/2018 al ASF de aplicare a acesteia. Cele 10 zile aparent suplimentare aruncă operațiunea de buy-back cel puțin până pe 25 iulie, deci în afara calendarului și în afara termenului limită dat de acționari.

Ar fi un al 2-lea eșec în ani consecutivi pentru SIF Transilvania, care, anul trecut, de asemenea, a ieșit din datele fixate de AGA pentru o operațiune de consolidare a acțiunilor proprii, urmare a unor litigii care au amânat aplicarea mecanismului în calendarul stabilit inițial.

Cine sunt \ CITEȘTE ȘI Cine sunt "singaporezii" care vor Oil Terminal și pe cine au în spate. S-au lansat promițând investiții de jumătate de miliard de dolari, au active în portul Amsterdam și proiecte în Asia și Orientul Mijlociu

Operațiunea de piață de răscumpărare a fost privită oricum cu suspiciune în piață, ca fiind cu dedicație pentru un singur om, respectiv rezultatul unei înțelegeri pentru scoaterea pe cale amiabilă a lui Frățilă din acționariatul SIF Transilvania, care ar urma să primească la schimb pachetul majoritar de la COMCM.  La Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din 6 martie, în care a fost votat programul de răscumpărare, directorul SIF Mihai Fercală a negat cu vehemență aserțiuni existente în acest sens. „Nu numai domnul Frățilă, teoretic, poate fi interesat de a schimba acțiunile pe care le deține.”

Amintind în fața acționarilor de conflictul de peste 7 ani și de litigiile avute cu grupul de interese al omului de afaceri Frățilă, șeful de un sfert de veac al SIF a insistat că „nu poate trage nimeni nicio concluzie că Mihai Fercală a vrut să-i facă lui Constantin Frățilă o favoare”. „Noi nu putem face nicio înțelegere absolut cu nimeni.”

Percepția era diferită pe holurile hotelului Aro Palace din Brașov unde a fost respectiva AGA. Chiar și cei favorabili lui Fercală mustăceau că de fapt despre asta ar fi vorba, dar directorul SIF este nevoit să facă aceste declarații pentru a nu afișa că operațiunea ar fi una preferențială sau discriminatorie între acționari.

Un „cuponar” a votat convins „pentru”, socotind că aceasta este modalitatea de a fi pus capăt conflictului dintre conducerea SIF și constănțeanul Frățilă. „E corect ce propun ei”, a afirmat acesta într-o discuție cu Profit.ro. „Să plece Constanța și gata! Să nu se mai certe atâta...”

Oferta de răscumpărare de la SIF Moldova, suprasubscrisă de 14 ori CITEȘTE ȘI Oferta de răscumpărare de la SIF Moldova, suprasubscrisă de 14 ori

Ironia făcea ca SIF Transilvania să ofere acționarilor acțiunile unei companii care a „beneficiat” de o publicitate negativă chiar din partea acționarului său majoritar. Nu mai departe de AGA de bilanț de anul trecut, directorul SIF Transilvania Fercală declara că societatea era „praf și pulbere”, iar obiectul de activitate a ei a fost complet „nimicit”, urmare a prezumtive devalizări din partea familiei Frățilă.

Nu au fost numai declarațiile prin care societatea constănțeană a fost „maculată”. Investitorilor de pe piață li s-a indus inclusiv prin raportări bilanțiere ideea că firma este fără valoare. Nu mai departe de raportarea aferentă trimestrului III al anului trecut, la anexele privind investițiile, conducerea SIF Transilvania menționa la doar 2,09 milioane lei întreaga sa participație la COMCM prin metoda de evaluare la valoare justă.

SIF Transilvania aparent a ieșit din calendarul ofertei de răscumpărare. Directorul Mihai Fercală, la un pas de a avea a 2-a operațiune de piață eșuată în ani consecutivi
SIF Transilvania aparent a ieșit din calendarul ofertei de răscumpărare. Directorul Mihai Fercală, la un pas de a avea a 2-a operațiune de piață eșuată în ani consecutivi

LA AGEA din martie, deja viziunea conducerii SIF Transilvania era diferită, iar activul reprezentat de pachetul de acțiuni majoritar de la COMCM era prezentat ca foarte valoros. Prezentând un istoric al companiei care a pierdut concesiuni de exploatare a unor cariere locale de materiale de construcții, el a afirmat că, acum, aceasta se pretează doar la utilizarea terenului pentru realizarea unor dezvoltări imobiliare. Hectarele deținute de COMCM „în buricul târgului”, pe bulevardul Mamaia, ar urma să fie suficient de atractive pentru a justifica o valoare a societății care să dea sens schimbului cu 6% din acțiunile SIF Transilvania.

ASF are pe masă un cartof încins pentru că avizarea operațiunii ar deschide calea și altor mișcări de acest tip, cu scoaterea unor active din portofolii prin operațiuni bilaterale. În plus, percepția largă în piață rămâne în pofida negărilor directorului Fercală aceea că oferta este cu dedicație. “Ditamai societatea se mișcă pentru un om!”, declara într-o discuție cu Profit.ro un fost broker. „Nu se poate să se miște o societate așa, măcar dintr-o anumită mândrie...”

viewscnt
Afla mai multe despre
sif transilvania
comcm constanta
asf
mihai fercala
constatin fratila