Subscrieri de aproape 350 milioane euro în programul Fidelis de titluri de stat, cu o zi înainte de închiderea ofertei

Subscrieri de aproape 350 milioane euro în programul Fidelis de titluri de stat, cu o zi înainte de închiderea ofertei

Sursa foto: Josepalbert13 | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 1 apr 2022

Aproape 13.000 de ordine au fost introduse în sistemul pieței pentru licitația de obligațiuni guvernamentale pentru populație, cu cele mai bune dobânzi din ultimii ani.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Investitorii au realizat plasamente în echivalent 280,21 milioane euro pentru cele 4 emisiuni scoase la licitație de Ministerul Finanțelor Publice într-o perioadă de subscriere care se prelungește până la 1 aprilie. Cu titlurile deja listate în piața secundară tranzacționate sub valoarea nominală și chiar cu pierderi afișate în portofolii pentru titlurile scadente în anii 2023-2024, interesul a mers preponderent către maturitățile mai mici, subscrierile pe acest segment reprezentând 74,42% din totalul plasamentelor.

De asemenea, o altă caracteristică a preferințelor investitorilor este pentru titlurile denominate în lei, plasamentele pentru acestea reprezentând 59,76% din totalul volumelor și 57,06% din totalul ordinelor.

Rafinăria Petrotel Ploiești a rușilor de la Lukoil își reduce cantitatea de țiței românesc prelucrată \ CITEȘTE ȘI Rafinăria Petrotel Ploiești a rușilor de la Lukoil își reduce cantitatea de țiței românesc prelucrată "din motive independente de voința sa"

Astfel, pentru titlurile de stat în lei scadente în aprilie 2023 (R2304A) și purtând o dobândă de 4,75%, investitorii au introdus aproape 8.000 de ordine vizând achiziția a 8,02 milioane de unități în valoare de 802,67 milioane lei (162,26 milioane euro). Pe emisiunea în moneda națională cu maturitate în aprilie 2025 (R2504A) și având o rată anuală a cuponului de 5,50% au fost realizate aproximativ 1.800 de plasamente pentru 1,79 milioane de titluri, reprezentând un total de 179,40 milioane lei (36,26 milioane euro).

Titlurile denominate în euro scadente având scadența anul viitor (R2304AE) și cu o dobândă de 1,20% au cumulat cu puțin peste 1.817 de ordine pentru un număr de titluri în valoare de 96,66 milioane euro. Pe emisiunea în moneda unică europeană cu maturitate în aprilie 2024 (R2404AE) și purtând o dobândă anuală de 1,60% subscrierile s-au ridicat la 52,73 milioane euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
titluri de stat
bursa
bvb
dobanzi
mfp
fidelis