Tranzacții de peste 10 milioane lei la BVB pe noii emitenți MedLife și Digi

Tranzacții de peste 10 milioane lei la BVB pe noii emitenți MedLife și Digi

Sursa foto: Artistashmita / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 24 mai 2017

Un sfert din rulajul pieței de acțiuni de la BVB a fost asigurat de cele 2 companii private listate în ultimele 6 luni. Titlurile MedLife și Digi au cumulat transferuri de 10,31 milioane lei, într-o zi „roșie” pentru cei 2 emitenți.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

A fost un lait-motiv al dezbaterilor pe teme bursiere din ultimii ani ideea că ar fi nevoie de mai mulți emitenți din mediul privat care să acceseze piața. Companiile MedLife (M) și Digi Communications (DIGI) s-au listat în decembrie 2016 și, respectiv, luna mai a acestui an, generând interes din partea investitorilor. Sesiunea de tranzacționare de astăzi este edificatoare pentru cât pot reprezenta noile titluri. Fără cele două nume, volumele de la BVB ar fi fost cu un sfert mai mici.

Astfel, din rulajul pieței de acțiuni de 41,38 milioane lei (9,09 milioane euro), 5,98 milioane lei au fost transferurile cu acțiunile MedLife, iar 4,33 milioane lei au fost schimburile de pe compania de telecomunicații Digi. Titlurile furnizorului de servicii medicale s-au corectat cu 0,56%, până la nivelul de 35,70 lei/acțiune, nivel cu 37,31% peste prețul ofertei publice de 26,00 lei/acțiune. După 3 sesiuni consecutive de aprecieri, titlurile Digi au suferit un recul de 2,93%, până la nivelul de 39,80 lei/acțiune, cu 2 pași sub reperul prețul de listare de 40,00 lei/acțiune.

Bitcoin sare în premieră de 2.200 dolari. \ CITEȘTE ȘI Bitcoin sare în premieră de 2.200 dolari. "Regretul" unui trader: 1.000 dolari investiți în moneda virtuală în 2010 ar valora acum 35 milioane dolari

A fost o zi bună, în ansamblu, pentru bursa locală, în care indicele reprezentativ BET a urcat cu 0,48%, până la un nou maxim post-criză, de 8.549,06 puncte, în timp ce indicele compozit BET Plus a avut un avans de 0,51%.

Tranzacții de peste 10 milioane lei la BVB pe noii emitenți MedLife și Digi

Este o performanță remarcabilă, cu atât mai mult cu cât contextul piețelor bursiere europene a fost unul neconcludent, cu volatilitate mică și închideri divergente: -0,23% pentru indicele Euro Stoxx 50, +0,40% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +0,74% pentru indicele CAC40 de la Paris și -0,13% pentru indicele DAX de la Frankfurt, -0,13% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -1,38% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,28% pentru indicele PX de la Praga.

Cum s-a resimțit impactul dividendului special la Romgaz

Cele mai mari tranzacții, în valoare de 11,04 milioane lei, s-au realizat pe titlurile Romgaz Mediaș (SNG), la o zi după ce emitentul a anunțat distribuirea și a unui dividend special din rezervele rezultate din profiturile pe anii trecuți, care ridică valoarea cumulată brută a repartizării de câștiguri la 3,82 lei/acțiune. Reacția a fost favorabilă la începutul zilei, când a fost atins și un nou maxim al ultimelor 20 de luni, de 34,35 lei/acțiune. Ulterior, cotația s-a repliat, iar prețul de închidere a fost de 33,70 lei/acțiune, cu 0,90% peste referință. La acest nivel, randamentul net al dividendului este de 10,77%.

Tranzacții de peste 10 milioane lei la BVB pe noii emitenți MedLife și Digi

Titlurile Fondului Proprietatea (FP) s-a apreciat cu 0,22%, până la prețul de 0,9140 lei/acțiune, pe al 4-lea rulaj al zilei, de 3,72 milioane lei. Cel mai important acționar al său, grupul Elliott Management al miliardarului american Paul Singer, a anunțat astăzi că ieri a vândut la BVB un număr de 2,10 milioane acțiuni, pentru care a încasat 1,92 milioane lei. După lichidări parțiale de dețineri din luna februarie, Machester Securities Corp., vehiculul prin care Elliott investește pe piața românească, a realuat vânzările la jumătatea acestei primăveri. În luna mai, fondul a vândut un număr de 62,86 milioane acțiuni, reprezentând 0,62% din titluri, în valoare de 57,13 milioane lei. Ultima vânzare importantă s-a realizat la Londra, unde FP este listat secundar, când au fost înstrăinate 450.450 certificate de depozit (GDR), echivalentul a 22,50 milioane acțiuni, pentru care a obținut suma de 5,00 milioane dolari. De la începutul anului, grupul lui Singer a vândut aproximativ 4,51% din titlurile Fondului, dar rămâne cel mai improtant investitor nerezident pe bursa românească, participația sa la FP ridicându-se la 1,52 miliarde lei (375 milioane dolari).

Managerul FP Greg Konieczny este mulțumit de tranzacția OMV Petrom din octombrie 2016. A ridicat valoarea deținerii la compania petrolieră CITEȘTE ȘI Managerul FP Greg Konieczny este mulțumit de tranzacția OMV Petrom din octombrie 2016. A ridicat valoarea deținerii la compania petrolieră

Titlurile OMV Petrom (SNP) s-au apreciat cu 0,61%, până la nivelul de 0,3310 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 3,28 milioane lei, în timp ce titlurile Transgaz (TGN) au închis la prețul de 416,00 lei/acțiune, în zona maximelor istorice, în urcare cu 0,97%, pe fondul unor transferuri de 2,51 milioane lei. A fost o zi preponderent favorabilă pe titlurile energetice, ale căror indice sectorial BET-NG au crescut cu 0,77%.

În condițiile unor rulaje de 2,92 milioane lei, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au avut o zi „verde”, +0,54%, prețul de închidere de 2,7850 lei/acțiune conferind instituției de credit 10,15 miliarde lei (2,23 miliarde euro), care face din ea cea mai valoroasă bancă din România, depășind BCR, care a fost evaluate de compania Deloitte la 8,76 miliarde lei (1,92 miliarde lei) în vederea derulării unei oferte de preluare.

O capitalizare bursieră mai mare, de 8,95 miliarde lei (1,96 miliarde euro), are și BRD Groupe Societe Generale (BRD), ale cărei titluri au închis astăzi la prețul de 12,84%, în coborâre cu 0,47%, pe fondul unor volume echivalente cu 2,19 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
medlife
digi
bursa
bvb
fondul proprietatea
romgaz
banca transilvania
omv petrom
brd