Tranzacțiile excepționale din luna martie majorează cu 10% profitul net semestrial al Bursei de Valori București

Tranzacțiile excepționale din luna martie majorează cu 10% profitul net semestrial al Bursei de Valori București

Sursa foto: Engdao Wichitpunya / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 13 aug 2020

Volumele sporite aduse de criza noului coronavirus au ridicat veniturile și profitabilitatea operatorului de piață Bursa de Valori București.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Lichiditatea din piața bursieră s-a subțiat în această vară, însă Bursa de Valori București vine cu rezultate în creștere la 6 luni pe baza comisionării realizate în primul trimestru, când unda de șoc din piețețele financiare internaționale indusă de noul coronavirus a determinat activarea investitorilor la atingerea unor noi niveluri de prețuri. Pe întreg semestrul, BVB raportează o activitate de 5,78 miliarde lei pe segmentul principal pentru acțiuni, unități și drepturi, cu 6,64% mai mare decât în cea de 5,42 miliarde lei din perioada similară a anului trecut.

Pentru procesarea acestora, Bursa a realizat venituri operaționale de 19,58 milioane lei, în creștere cu 12,46% față de cele de 17,41 milioane lei de la S1 2019, într-o dinamică ce surprinde un vârf în luna martie, când vânzările pe panică au antrenat volume sporite, așa cum se vede pe graficul atașat.

Tranzacțiile excepționale din luna martie majorează cu 10% profitul net semestrial al Bursei de Valori București

Veniturile din activitatea de registru ale Depozitarului Central au urcat, de asemenea, cu 7,41%, la 7,83 milioane lei, de la 7,29 milioane lei, în același interval de raportare. Cheltuielile operaționale au avansat cu 5,66%, la 16,04 milioane lei, de la 15,18 milioane lei. Din diferența de dinamică a rezultat un profit operațional cu 37,74% mare mare, de 3,54 milioane lei, față de 2,57 în primele 6 luni ale anului trecut. Profitul net a avut o majorare ceva mai atenuată, +9,56%, la 4,24 milioane lei, de la 3,87 milioane lei. Marja netă s-a menținut constantă la 22%.

Schema de ajutor de stat pentru consumul energetic contribuie decisiv la triplarea profitului net semestrial al Alro Slatina CITEȘTE ȘI Schema de ajutor de stat pentru consumul energetic contribuie decisiv la triplarea profitului net semestrial al Alro Slatina

La data de 30 iunie, activele totale ale Bursei se ridicau la 215,98 milioane lei, fiind în scădere cu 0,76% față de cele de 217,63 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În același răstimp, datoriile totale au crescut cu 3,46%, la 70,02 milioane lei, de la 67,68 milioane lei.

BVB, societate cu acționariat dispersat, este listată pe propia platformă din anul 2010, iar la ultimul preț de închidere de 24,90 lei/acțiune, capitalizarea bursieră se ridică la 200,42 milioane lei (41,44 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa