Unde pot fi puși banii la bătaie. Idei de trading pe 2017

Unde pot fi puși banii la bătaie. Idei de trading pe 2017
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 5 ian 2017

Acțiunile de la BVB, în principal cele purtătoare de dividende, plasamente în titlurile din sectorul de petrol și gaze, precum și tranzacționarea tehnică sunt indicate în primul rând de profesioniștii pieței contactați de Profit.ro ca posibilități de a obține câștiguri investind banii economisiți. Nu lipsesc nici idei mai insolite precum acțiuni nelichide, strategii valutare pe opțiuni sau pariuri pe prețul grâului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Randamentele sunt greu de smuls în etapa dobânzilor apropiate de zero, iar perspectiva plasamentelor bursiere poate speria când multe dintre piețele de acțiuni sunt pe maxime istorice la capătul unui trend multianual deja foarte lung. Totuși, posibilitățile de investiții nu lipsesc.

I-am întrebat pe profesioniștii pieței care ar fi ideile lor de trading pe 2017. Fără a fi recomandări de investiții, răspunsurile lor pot fi baze de meditații sau de noi întrebări pentru investitorii în căutare de randamente. Opțiunile sunt însă ale acestora din urmă asupra deciziilor pe care le iau și la ce strategii sau instrumente financiare li se potrivesc. Poll-ul realizat de Profit.ro este și o imagine bună pentru unde văd analiștii și brokerii potențialul de randamente și care este sentimentul de piață la acest început de an.

Șefa supravegherii: Piața de capital să abandoneze abordarea paternalistă CITEȘTE ȘI Șefa supravegherii: Piața de capital să abandoneze abordarea paternalistă

Majoritatea respondenților, activi la Bursa de Valori București, au indicat acțiunile românești ca posibile debușee pentru banii economisiți, fie prin numirea unor titluri în particular, fie prin desemnarea mai generală a sectorului sau a caracteristicilor respectivelor acțiuni.

Dau dividend, deci sunt bune

Calitatea de a fi purtătoare de dividende este cea mai des amintită, fiind menționată de 4 din cei 9 respondenți la sondajul nostru. „Companiile care distribuie dividende însemnate vor rămâne în continuare în preferințele investitorilor”, a declarat pentru Profit.ro Nicu Grigoraș, director de tranzacționare și Front Office la SSIF Intercapital Invest.

Marcel Murgoci, director de operațiuni la SSIF Estinvest Focșani, spune că anul 2017 ar urma să se încadreze în același tipar ca și 2016 din punctul de vedere al tacticilor de trading. În acest caz, pot fi identificate din timp acțiuni care au politică de dividend generoasă cu acționarii și urmărite evenimentele politice și economice ce ar putea genera volatilitate în piață pe o perioadă scurtă de timp, pentru o mai bună intrare pe acești emitenți.

Din punct de vedere fundamental, și Ovidiu Șerdean, broker la agenția din Deva a IFB Finwest, menționează companiile solide, cu o politică predictibilă de dividende și cu un randament al dividendului ridicat. Și el menționează, însă, aspectul tehnic: achizițiile trebuie făcute la atingerea unor praguri de suport.

Indiferent ce tranzacționezi, tranzacționează disciplinat

Adoptarea unor strategii corecte este avută în vedere și de către Laurențiu Roșoiu, director adjunct la Star Asset Management. El vorbește despre „tranzacționarea activă a trendurilor, cu marcarea periodică a profiturilor în jurul nivelurilor de suport și rezistență”. Nivelurile de intrare și ieșire din piață trebuie să fie clar determinate încă de la momentul deciziei de investiții.

Dacă apar nume noi pe bursă, ideea de trading se impune de la sine

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct la SSIF Tradeville, nu indică titluri anume și nici măcar sectoare, dar menționează bursa de la București ca piață care are potențialul de a atrage atenția investitorilor. Aceștia trebuie să fie atenți pe parcursul anului 2017, mai ales dacă vor fi alte oferte publice primare, precum cea din decembrie 2016 de la furnizorul de servicii medicale MedLife (M).

Apariția numelor noi este ceva la care se gândește și Murgoci de la Estinvest. El spune că diferența față de 2016 ar putea fi dată de intenția statului de a oferi spre vânzare pe piața de capital pachete de acțiuni deținute la diverse societăți. „Acest fenomen ar putea atrage atenția investitorilor (mai ales a vânătorilor de oferte) întrucât pot crea oportunități de câștig pe termen scurt”, spune traderul.

Există potențial în trade-ul energiei

Nu mai puțin de 3 dintre respondenți au indicat titlurile din sectorul petrol și gaze ca având potențial de apreciere în 2017. Dragoș Mesaroș, broker la SSIF Goldring din Târgu Mureș, indică societățile OMV Petrom (SNP) și Romgaz Mediaș (SNG) care ar putea beneficia de revenirea prețurilor hidrocarburilor.

Simion Tihon, broker la Prime Transaction, își îndreaptă atenția, în primul rând, spre compania petrolieră cu cea mai mare capitalizare de la Bursa de Valori București, în condițiile în care cotația petrolului se tranzacționează mai sus decâ în urmă cu un an. Acordul recent al țărilor exportatoare de petrol poate susține pe mai departe trendul ascendent pe petrol, iar acest lucru ar trebui să se regăsească și în rezultatele OMV Petrom, cu impact asupra cotației acțiunilor acestei societăți.

Este un trade deja confirmat în primele 2 zile de tranzacționare ale anului. Răspunsul lui Tihon pentru publicația noastră a fost dat la finele lunii decembrie, iar în primele 2 sesiuni de tranzacționare de la BVB din acest an, cotația OMV Petrom a explodat cu 7,47%, până la prețul de 0,2805 lei/acțiune, de la ultima valoare de tranzacționare a anului trecut de 0,2610 lei/acțiune.

Managerul FP, mulțumit de vânzarea de la OMV Petrom. Nu este incomodat că a făcut oferta cu 35% mai jos față de prețul de acum un an CITEȘTE ȘI Managerul FP, mulțumit de vânzarea de la OMV Petrom. Nu este incomodat că a făcut oferta cu 35% mai jos față de prețul de acum un an

Roșoiu de la Star AM menționează și el sectorul de petrol și gaze cu potnțial de creștere în 2017, atât ca efect al aprecierii cotației petrolului pe plan internațional, cât și a randamentelor dividendelor cu care societățile din domeniu pot veni în fața investitorilor.

Ochii pot fi ridicați spre mai multe zări

Grigoraș de la SSIF Intercapital Invest sune că a sosit momentul pentru ca investitorii să-și îndrepte atenția și către alte orizonturi precum companiile din eșalonul secund de la BVB cu evaluări interesante și perspective bune, în paralel cu o diversificare a portofoliului către piețele externe.

Pentru ultima variantă, Claudiu Cazacu, Chief Strategist la furnizorul de servicii de tranzacționare forex XTB România, are 2 idei de trading pentru anul în curs. Aurul ar putea fi de urmărit pe măsură ce se apropie de nivelul de 1.000 de dolari/uncie sau chiar va aluneca sub acest nivel. Pe termen de 1-3 ani, piețele ar putea redescoperi pericolul inflației – după ce deflația i-a preocupat mai mult pe investitori în ultima perioadă – iar metalul prețios ar putea fi privit din nou ca un activ de refugiu cu o perspectivă lungă.

Iarăși, grâul este în trend descendent multianual și se poate apropia de zona critică la care unii fermieri s-ar reorienta spre alte culturi. În pofida stocurilor ample la nivel global, corecții pozitive de scurtă durată dar de amplitudine considerabilă s-ar putea produce, spune Cazacu.

Manager de fonduri: Cel mai mare pericol pentru Trump vine de pe bursă CITEȘTE ȘI Manager de fonduri: Cel mai mare pericol pentru Trump vine de pe bursă

Liviu Moldovan a fost timp de peste 10 ani trader la o casă de brokeraj românească unde a tranzacționat inclusiv în piețele valutare internaționale. El are în vedere pentru prima parte a anului o strategie pe opțiuni pe perechea valutară euro/dolar, cel mai tranzacționat instrument financiar din lume.

În prezent, euro este tranzacționat la un minim istoric în raport cu moneda SUA, astfel încât încă din aceste săptămâni poate fi construită o poziție prin cumpărarea în trepte de call-uri pe euro dolar în zona de 1,03-1,04 dolari pentru un euro sau chiar la alunecarea sub acest reper, în anticiparea conturării unui minim local în ianuarie-februarie. Ținta ar fi pentru o exercitare a acestora la ajungerea la pragul de 1,08 dolari pentru un euro, undeva la o scadență de minimum 9 luni.

Acțiunile puțin lichide de la BVB pot oferi și ele randamente

Dacă replicăm faptul că, în anul 2016, randamente de 50-100% au fost date numai de câteva titluri ilichide, este de înțeles de ce 2 dintre respondenții la poll-ul nostru au indicat astfel de acțiuni. Mesaroș de la Goldring menționează compania Prebet Aiud (PREB) care ar putea beneficia de investițiile preconizate în domeniul infrastructurii și compania Ropharma Brașov (RPH) care deține farmacii, fabrică de medicamente și spital, un circuit închis în domeniul sănătății și ar putea beneficia de alocările mai mari bugetare anticipate pentru 2017.

Tihon de la Prime Transaction mizează pe o continuarea a ascensiunii prețului acțiunilor Compa Sibiu (CMP) având în vedere rezultatele ameliorate ale companiei din 2016 și perspectiva pentru anul în curs.

viewscnt
Afla mai multe despre
liviu moldovan
petrol
omv petrom
ifb finwest
laurentiu rosoiu
prime transaction
bvb