Unde greșește Darius Vâlcov: Digi nu are capitaluri negative. Indicatorii de îndatorare ai companiei s-au ameliorat de la listare

Unde greșește Darius Vâlcov: Digi nu are capitaluri negative. Indicatorii de îndatorare ai companiei s-au ameliorat de la listare
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 22 aug 2018

Într-o intervenție publică în care a solicitat o investigație a supraveghetorilor piețelor financiare nebancare legate de plasamentele fondurilor de pensii în acțiunile companiei Digi Communications, Darius Vâlcov, consilierul economic al premierului, a inserat informația eronată potrivit căreia societatea care deține operatorul telecom RCS&RDS ar fi pe capitaluri negative. În realitate, activele de 1,51 miliarde euro sunt mai mari decât datoriile totale de 1,36 miliarde euro, iar acest raport a tins să se amelioreze de la listare până în prezent.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Acțiunile Digi Communications (DIGI) sunt tranzacționate într-o zonă a minimelor de la listare și până în prezent, vânzările reluându-se săptămâna trecută în contextul în care compania a raportat o înjumătățire a profitului net semestrial, la 15,3 milioane euro, de la 31,83 milioane euro în perioada similară a anului trecut.

Totuși, ultimele 3 zile nu au precipitat noi scăderi, iar cotația a rezistat în zona de 27,95 lei/acțiune în pofida unor declarații ostile din partea lui Darius Vâlcov, cel care veghează la aplicarea programului de guvernare a actualei majorități. Calificând acțiunea Digi drept „o acțiune toxică”, el a solicitat Autorității de Supraveghere Financiare (ASF) să inițieze o investigație legată de plasamentele din partea a 3-4 milioane de contributori români a 5 fonduri de pensii de la Pilonul II într-o acțiune care a suferit un declin de 30% într-un interval de 15 luni de la listare.

Pulsul \ CITEȘTE ȘI Pulsul "boom-ului" economic în portul Constanța: creștere cu 173% a profitului net semestrial al operatorului portuar Socep

Una dintre întrebările adresate de Vâlcov supraveghetorului pieței, dacă Digi este pe capitaluri negative, își găsește răspunsurile chiar în bilanțurile companiei, iar răspunsul infirmă presupunerile celui care deține funcția de consilier al premierului.

Conform ultimei raportări, la data de 30 iunie, Digi era departe de zona de „negative equity”. Astfel, activele totale ale Digi se ridicau la 1,51 miliarde euro, fiind cu 12,68% mai mari decât cele de 1,34 miliarde euro de la sfârșitul anului trecut. În același interval de raportare, datoriile totale s-au majorat cu 13,33%, la 1,36 miliarde euro, de la 1,20 miliarde euro. Numai totalul activelor mobilizate de 1,33 miliarde euro este însă aproape de a-l acoperi pe cel al obligațiilor de plată. Cea mai mare parte a acestora o reprezintă imobilizările coporale, care au crescut cu 4,26%, la 939,07 milioane lei.

Vâlcov a indicat corect suma datoriilor, ceea ce denotă că întrebarea ridicată se referea la totalul activelor. Este de notat că acesta nu a insinuat că Digi ar fi oferit raportări false sau că ar fi realizat operații bilanțiere înșelătoare care să ridice artificial suma activelor.

Răspunsurile trebuie așadar căutate tot în raportările companiilor, unele deja auditate. Cele mai recente date indică o valoare la jumătatea anului de 210,73 milioane euro al imobilizărilor necorporale, în declin cu 2,10% față de cele de 215,25 milioane euro de la finele anului trecut. Tot în ușoară scădere, de 5,76% sunt și activele disponibile la vânzare, de 39,71 milioane euro, de la 42,14 milioane euro.

Dinamici explozive avem în ceea ce privește investițiile în entitățile asociate, care au crescut de 62 de ori, la 49,40 milioane de euro, de la aproximativ 784.000 de euro, și la creanțele imobilizate, care s-au majorat de peste 45 de ori, la 93,75 milioane euro, de la 2,02 milioane euro.

Activele circulante erau, la 30 iunie, de 179,05 milioane euro, în urcare cu doar 0,30% față de cele de 178,51 milioane euro de la 31 decembrie 2017. În același interval de raportare, pe acest segment, numerarul și echivalentele în numerar de pe bilanț au scăzut cu 24,76%, la 12,09 milioane euro, de la 16,07 milioane euro. Unul dintre argumentele investitorilor pentru cumpărarea acțiunilor Digi îl reprezintă tocmai lichiditatea mare a companiei și accesul facil la cash, care, în general, caracterizează societățile de pe domeniul telecom.

ANALIZĂ Cumpărarea în fiecare lună de acțiuni pentru a replica indicele BET este inaccesibilă investitorului obișnuit. Suma minimă lunară se ridică la 1.200 de euro. 5 alternative de a investi constant pe termen lung CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Cumpărarea în fiecare lună de acțiuni pentru a replica indicele BET este inaccesibilă investitorului obișnuit. Suma minimă lunară se ridică la 1.200 de euro. 5 alternative de a investi constant pe termen lung

Prin contrast, la momentul listării, unul dintre principalele contrargumente pentru plasamentele în titlurile Digi îl reprezenta cel al volumului datoriilor, cantitativ perceput ca foarte mare raportat la dimensiunea economiei românești. În special investitorii de retail au caracterizat acțiunea Digi ca riscantă prin prisma acestui aspect.

Totuși, reprezentantul unei societăți de administrare a activelor financiare care deține mai multe fonduri mutuale declara pentru Profit.ro, chiar după listare, că, la o cercetare a lor, reieșea că nivelul de îndatorare al Digi nu era mai agravat decât cel al altor societăți din sector din Europa și regiune. Este o specificitate a industriei telecom, spunea profesionistul din piața de capital, să opereze cu niveluri mare de îndatorare.

Conform prospectului ofertei de listare analizat atunci de investitori, compania avea datorii de 1,19 miliarde euro și active totale de 1,24 miliarde euro. Acest raport de 1,04 s-a ameliorat între timp, până la 1,11, la 30 iunie.

În opinia lui Vâlcov, Digi s-a listat la un preț la care era supraevaluată și succesul ofertei a putut fi asigurat doar de existența a ceea ce el a numit „un cartel” format din 5 fonduri de pensii. „NN Pensii și Metropolitan nu s-au băgat în această cloacă”, a spus Vâlcov, fost ministru al Finanțelor în 2015, poziție pe care a părăsit-o după ce a fost pusă în mișcare urmărirea penală împotriva sa.

De la listare, titlurile Digi Communications s-au aflat pe o traiectorie foarte clar conturat negativă, așa cum se vede pe graficul atașat. Parcursul mediilor mobile de viteză în proporții Fibonacci, respectiv media mobilă exponențială de 21 de zile (EMA21) și media mobilă exponențială de 55 de zile (EMA55), arată coerența mișcării descendente.

Unde greșește Darius Vâlcov: Digi nu are capitaluri negative. Indicatorii de îndatorare ai companiei s-au ameliorat de la listare

Vâlcov a declarat că se așteaptă la continuarea trendului descendent, între argumentele sale fiind problemele companiei legate de faptul că ar avea 30-35% din branșări fără avize, dar și de nivelul datoriilor.

Conform raportării de la jumătatea anului, împrumuturile purtătoare de dobânzi, inclusiv obligațiuni, au crescut cu 20,35%, la 779,95 milioane euro, de la 648,04 milioane euro. Valorile suplimentare sunt reprezentate de facilitatea sindicalizată în valoare de 179 milioane euro, cu maturitate la 5 ani și purtătoare a unei dobânzi de 2,65%, contractată de la ING Bank și filiala londoneză a Citibank pentru susținerea efortului pentru achiziția de către Digi a operatorul telecom Invitel Tavkozlesi din Ungaria pentru suma de 140 milioane euro, tranzacție anunțată la vara trecută.

Digi a mai ieșit și cu obligațiuni denominate în euro și listate pe bursa din Irlanda, iar temeri există în piață față de faptul că rostogolirea datoriei, menționată  și de Vâlcov pentru anul viitor, se va face la costuri de finanțare sporite, în acord cu tendința de majorare a dobânzilor la nivel mondial.

Datoriile cu impozitul pe profit amânat erau, la 30 iunie, de 53,81 milioane euro, în urcare cu 18,21% față de cele de 45,52 milioane euro de la finele anului trecut. În același interval de raportare, datoriile curente s-au majorat cu 5,60%, la 489,99 milioane euro, de la 463,98 milioane euro. Nu mai puțin de 74,56% din acest datorii pe termen scurt sunt reprezentate de datoriile comerciale în valoare de 365,37 milioane euro.

Suma acestor datorii este, însă, mai redusă decât cea a activelor, ceea ce înseamnă că Digi Communications nu este în zona capitalurilor negative, iar alegațiile consilierului Vâlcov, cel puțin pe această temă, sunt nefondate. Afirmațiile sale au fost însă de natură să declanșeze o investigație a supraveghetorului piețelor financiare nebancare, anunțată ieri. „În situația în care, în urma analizelor efectuate, Autoritatea constată nerespectări ale legislației care guvernează activitatea entităților supravegheate, adoptă măsurile care se impun conform legii sau sesizează, după caz, organele abilitate”, spune comunicatul de ieri al ASF.

viewscnt
Afla mai multe despre
darius valcov
digi
bvb
bursa
asf