VIDE&FOTO Obligațiunile Agricover ajung pe bursă, dar primele tranzacții întârzie

VIDE&FOTO Obligațiunile Agricover ajung pe bursă, dar primele tranzacții întârzie
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 31 mar 2021

Chiar și după trecerea a peste jumătate in orarul de tranzacționare de la Bursa de Valori București pe emisiunea de obligațiuni corporative de 40 milioane euro a Agricover Holding încă nu se înregistrase nicio tranzacție.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Deși a existat suprasubscriere în operațiunea de piață care a premers listării, iar distribuția investitorilor a fost caracterizată drept „extrem de echilibrată între instituții financiare internaționale, fonduri de investiții locale, bănci comerciale și retail” de către Ioana Tănase, Director Executiv Corporate Finance la BCR, intermediar într-un consorțiu de listare cu BRD Groupe Société Générale (BRD), primele tranzacți în piața secundară au întârziat pe obligațiunile emise de Agricover Holding.

Instrumentele financiare denominate în euro cu dobândă fixă de 3,50% și scadența în anul 2026 (AGV26E) nu adunaseră niciun transfer chiar și după trecerea primei jumătăți a orarului de tranzacționare de la Bursa de Valori București. Mai mult decât atât, în sistemul pieței niciun investitor nu cotase în cerere sau ofertă.

ULTIMA ORĂ Puterea nu reușește în Senat să adopte ordonanța care permite înstrăinarea acțiunilor la companiile de stat CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Puterea nu reușește în Senat să adopte ordonanța care permite înstrăinarea acțiunilor la companiile de stat

Investitorii țin de titlurile acumulate în cea mai mare ofertă de obligațiuni a unei companii antreprenoriale românești, respectiv în echivalent 40 milioane euro, anunțată în premieră de Profit.ro. „Constat cu satisfacție deschiderea investitorilor către sectorul agricol”, a declarat, la deschiderea ședinței de tranzacționare de la BVB, Nichita Oroș, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Totuși, interesul de la plasamentul inițial nu s-a cntinuat printr-o lichiditate în piața secundară, cel puțin în primele ore după ce titlurile au intrat în ring.

VIDE&FOTO Obligațiunile Agricover ajung pe bursă, dar primele tranzacții întârzie

Pe segmentul obligațiuni, în jurul orei 14.30 erau înregistrate transferuri pe 20 de instrumente financiare, valoarea agregată a acestora depășind reperul de 5 milioane lei, însă niciun schimb nu a fost efectuat pe noua „jucărie” de la BVB.

Imagini VIDEO pot fi văzute AICI

Ștefan Bucătaru, Membru în Consiliul de Administrație al Agricover Holding SA, coordonator operațiuni derulate pe piețe de capital

Ștefan Bucătaru, Membru în Consiliul de Administrație al Agricover Holding SA, coordonator operațiuni derulate pe piețe de capital

viewscnt
Afla mai multe despre
agricover
agricultura
bvb
bursa
bcr
brd