Vrancart Adjud, profit net semestrial în creștere cu 50%

Vrancart Adjud, profit net semestrial în creștere cu 50%
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 13 aug 2016

Pe fondul unor venituri la 6 luni cu 14% mai mari, Vrancart a obținut un profit net de 11,35 milioane lei, cu 50% mai mare decât cel din perioada similară a anului trecut.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Producătorul de hârtie, carton și ambalaje Vrancart Adjud (VNC) a realizat în prima jumătate a anului venituri din cifra de afaceri de 111,26 milioane lei, cu 13,95% mai mari decât în S1 2015. În același timp, cheltuielile cu materiile prime au urcat cu 21,46%, la 62,76 milioane lei, de la 51,67 milioane lei, iar cheltuielile cu personalul au avansat cu 14,34%, la 17,70 milioane lei, de la 15,48 milioane lei.

Evoluția favorabilă a variației stocurilor s-a reflectat în sens pozitiv pentru o majorare cu 45,21% a profitului operațional la 13,20 milioane lei, de la 9,09 milioane lei. Rezultatul net al exercițiului a fost de 11,35 milioane lei, în urcare cu 50,93% comparativ cu 7,52 milioane lei în primele 6 luni ale anului trecut.

Indicele BET ezită la 3% de trecerea „pe verde” de la începutul anului CITEȘTE ȘI Indicele BET ezită la 3% de trecerea „pe verde” de la începutul anului

Compania avea la data de 30 iunie active totale de 251,02 milioane lei, cu 3,86% mai mari decât cele de 241,68 milioane lei prinse în contabilitate la 31 decembrie 2015. În același interbal de raportare, datoriile totale au crescut cu 11,92%, la 110,53 milioane lei, de la 98,76 milioane lei.

Vrancart, companie controlată în proporție de 74,72% de SIF Banat-Crișana (SIF1), este listată la Bursa de Valori București unde la prețul de piață de 0,1800 lei/acțiune al închiderii de astăzi are o capitalizare de piață de 155,47 milioane lei (34,86 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
vrancart adjud
sif banat crisana
bvb
bursa