Zentiva România își majorează cu 80% profitul net semestrial la 32,38 milioane lei

Zentiva România își majorează cu 80% profitul net semestrial la 32,38 milioane lei
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 1 aug 2016

În contextul unei creșteri de aproape 9% a cifrei de afaceri, Zentiva România și-a majorat profitul net cu peste 80%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ameliorare substanțială a profitabilității Zentiva România (SCD), în contextul unei activități sporite. Cifra de afaceri a urcat în primul semestru al acestui an la 193,47 milioane lei, de la 177,71 milioane lei în primele 6 luni din 2015. În acest context, profitul operațional s-a majorat cu 68,03%, până la nivelul de 40,58 milioane lei, de la 24,15 milioane lei.

Din punctul de vedere al profitului net, avansul a fost încă și mai mare, de 80,89%, la 32,38 milioane lei (echivalentul unui câștig pe acțiune de 0,7766 lei/acțiune), de la 17,90 milioane lei. La AGA de bilanț din acest an, care s-a prelungit preț de peste 8 ore, o serie de investitori, între care și un fond de investiții străin, au ridicat problema prețurilor de transfer care ar lovi în profitabilitatea companiei din România în detrimentul grupului-mamă, Sanofi.

Zentiva România avea la 30 iunie active totale de 391,66 milioane lei, cu 1,20% mai mari decât cele consemnate la 31 decembrie 2015. În același interval, datoriile totale au urcat cu 10,74%, la 126,52 milioane lei, de la 114,25 milioane lei.

Compania este listată la cota Bursei de Valori București unde, la prețul de închidere al ședinței de tranzacționare de astăzi de 1,815 lei/acțiune, capitalizarea de piață a companiei se ridică la 756,78 milioane lei (169,85 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
zentiva romania
bvb
bursa
sanofi