Radu Toia, numit consilier al Președintelui ASF pentru piața de capital și protecția consumatorului

Radu Toia, numit consilier al Președintelui ASF pentru piața de capital și protecția consumatorului
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 13 feb 2017

Radu Toia este noul consilier al Președintelui ASF pentru piața de capital și protecția consumatorului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ales în urmă cu 14 luni în board-ul al Bursei de Valori București, Radu Toia părăsește Consiliul după ce anterior ASF anunțase că acesta va ocupa o funcție de consilier în cadrul supraveghetorului pieței.

Radu Toia renunță la mandatul de administrator al operatorului de piață Bursa de Valori București, potrivit unei notificări a instituției publicată ieri la închiderea sesiunii de tranzacționare. Toia fusese ales în Consiliul de Administrație al BVB la Adunarea Generală a Acționarilor din decembrie 2015, un veritabil maraton după numărarea greșită a voturilor.

Radu Toia are o carieră de aproape 20 de ani ca specialist pe piața de capital. În perioada 1997 – 2014 a activat în cadrul Comisiei Naționale pentru Valori Mobiliare (CNVM) și Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) unde a coordonat, din poziția de director, direcțiile de Autorizare - Reglementare și Autorizare - Supraveghere.

Radu Toia este din decembrie 2015 director executiv al Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF), iar din ianuarie 2016 ocupă poziția de administrator independent al Bursei de Valori București (BVB). 

FOTO Volkswagen anunță schimbări majore privind modul în care va arăta automobilul viitorului CITEȘTE ȘI FOTO Volkswagen anunță schimbări majore privind modul în care va arăta automobilul viitorului

Începând din aprilie 2016, ca membru în Colegiul de Coordonare al SAL-Fin din partea AAF, a participat la înființarea și dezvoltarea entității de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul financiar non-bancar.

viewscnt
Afla mai multe despre
radu toia
asf
asigurari
piata de capital