Raiffeisen Bank vrea să-și răsplătească acționarii cu 51% din profit

Raiffeisen Bank vrea să-și răsplătească acționarii cu 51% din profit
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 apr 2018

Raiffeisen Bank va propune acționarilor repartizarea a circa jumătate din profitul realizat anul trecut, de aproape 491,2 milioane de lei, revenind un dividend brut de 21.000 lei/acțiune, iar restul să fie inclus în rezultatul reportat, subiectul urmând să fie discutat într-o AGA programată pentru 2 mai.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astfel, acționarii ar urma să primească dividende în valoare brută totală de 252 milioane de lei, reprezentând 51% din profitul net înregistrat anul trecut de bancă, în creștere cu 9% față de 2016, arată news.ro.

Sucursala locală a băncii austriece Raiffeisen Bank va plăti dividende numai acționarilor înregistrați până la 31 martie, iar plata efectivă va începe la 12 iunie.

Pierderea de locuri de muncă post-Brexit, supraestimată. Băncile au redus la jumătate estimările privind transferul de angajați în afara Londrei. Frankfurt nu mai e destinație favorită CITEȘTE ȘI Pierderea de locuri de muncă post-Brexit, supraestimată. Băncile au redus la jumătate estimările privind transferul de angajați în afara Londrei. Frankfurt nu mai e destinație favorită

Conducerea băncii va mai propune acționarilor creșterea numărului de membri ai Consiliului de Supraveghere, de la opt la nouă, numiți tot pe o perioadă de patru ani, cu posibilitatea de reînnoire a mandatelor.

În prezent, Consiliul de Supraveghere numără doar șapte membri, fiind vacantă o poziție.

Lista cu persoanele nominalizate pentru funcția de membru în CS îi include pe președintele Raiffeisen Bank Internamtional A.G., Johann Strobl, care a fost ales anul trecut președinte al Consiliului de Supraveghere, și pe Peter Lennkh, membru al Directoratului Raiffeisen Bank International, responsabil de Divizia Corporații, care figurează deja ca membru în CS.

Pe lângă aceștia, sunt propuși alți doi membri noi pentru a completa organigrama, respectiv Andrii Stepanenko, vicepreședinte al ZAO Raiffeisenbank - responsabil pe divizia Retail persoane fizice și mici întreprinzători și Lukasz Janusz Januszewski, director Raiffeisen Bank International pentru Piețe de Capital.

Acționarii vor discuta și aproba situațiile financiare aferente anului trecut, planul de investiții pentru 2017 și 2018, bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul curent și vor stabili remunerația membrilor Consiliului de Supraveghere.

Veniturile băncii s-au situat anul trecut la 2,044 miliarde lei în 2017, în creștere ușoară față de anul precedent, când au fost de 2,034 miliarde lei, excluzând veniturile de 95 milioane lei din tranzacția VISA.

Cheltuielile operaționale ale băncii au urcat cu 7% în 2017, până la 1,208 miliarde lei.

Banca și-a sporit activele cu 8%, până la 36,1 miliarde lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
raeiffeisen
banci