Rezerva Federală a SUA a majorat dobânzile, pe fondul accelerării inflației

Rezerva Federală a SUA a majorat dobânzile, pe fondul accelerării inflației
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 iun 2018

Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a majorat miercuri dobânzile, măsură așteptată de analiști datorită accelerării inflației, marcând un moment de referință pentru banca centrală, care renunță la politicile utilizate pentru combaterea crizei financiare și a receniunii din perioada 2007-2009, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Prin majorarea dobânzii pentru împrumuturile  overnight, de referință, cu un sfert de punct procentual, la un interval de 1,75%-2%, Fed a renunțat la angajamentul de a menține pentru o perioadă dobânzile la un nivel suficient de scăzut pentru a stimula economia, scrie News.ro.

Banca centrală a semnalat totodată că va tolera un nivel al inflației peste ținta instituției, de 2%, cel puțin până în 2020.

VIDEO Microsoft prezintă noul design al suitei sale Office CITEȘTE ȘI VIDEO Microsoft prezintă noul design al suitei sale Office

Fed a majorat dobânzile de șapte ori de la sfârșitul anului 2015, ca urmare a creșterii economice și a numărului locurilor de muncă.

Potrivit estimărilor reprezentanților Fed, rata inflației va depăși ținta de 2% a instituției, urmând să atingă în acest an 2,1% și să se mențină la acest nivel și în 2020.

viewscnt
Afla mai multe despre
fed
dobanda