Rezervele valutare administrate de BNR au scăzut. Statul va avea de restituit în aprilie peste 1,2 miliarde de euro pentru datorie în valută ajunsă la scadență

Rezervele valutare administrate de BNR au scăzut. Statul va avea de restituit în aprilie peste 1,2 miliarde de euro pentru datorie în valută ajunsă la scadență
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 apr 2019

Banca Națională a României (BNR) a anunțat, luni, că rezervele valutare administrate de banca centrală erau, în 31 martie, de 32,03 miliarde euro, cu 461 milioane euro mai mici față de cele înregistrate în 28 februarie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În 28 februarie, rezervele valutare administrate de banca centrală erau de 32,491 miliarde de euro, cu 569 milioane euro mai mari față de cele înregistrate în 31 ianuarie, scrie News.ro.

În martie, au fost intrări de 997 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene și altele.

EUROPARLAMENTARE Dacian Cioloș a fost anul trecut consultant pentru Banca Mondială. Împrumut acordat firmei de mindfulness a soției CITEȘTE ȘI EUROPARLAMENTARE Dacian Cioloș a fost anul trecut consultant pentru Banca Mondială. Împrumut acordat firmei de mindfulness a soției

Totodată, au fost ieșiri de 1,458 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice și a altor obligații externe denominate în valută (436 milioane euro) și altele.

Rezerva de aur s-a menținut la 103,7 tone. În condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale, valoarea acesteia s-a situat la 3,835 miliarde euro.

Rezervele internaționale ale României (valute plus aur) la 31 martie 2019 au fost de 35,865 miliarde euro, față de 36,364 miliarde euro la 28 februarie 2019.

Plățile scadente în luna aprilie 2019 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor Publice, însumează circa 1,208 miliarde euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
bnr
rezerve valutare