Rubla scade în urma victoriei lui Trump la alegerile prezidențiale din SUA

Rubla scade în urma victoriei lui Trump la alegerile prezidențiale din SUA
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 9 nov 2016

Rubla se depreciază față de dolar în urma victoriei lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din SUA, pe fondul temerilor că politicile sale protecționiste vor afecta creșterea economica.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Moneda rusească înregistrează o scădere ușoară față de dolar, tranzacționându-se la cursul de 63,8786 ruble pentru un dolar, după ce, puțin mai devreme, cursul depășise 64 de ruble pe unitate. Evoluția cursului dolar/rublă are loc în pofida faptului că Trump a semnalat că își dorește o îmbunătățire a relațiilor cu Rusia, spre deosebire de contracandidata sa, Hillary Clinton.  

 “Este probabil incorect să îl vedem pe Trump ca benefic pentru rublă. Un motiv de îngrijorare referitor la Trump este retorica sa anti-comerț, dăunătoare perspectivelor de creștere globală și prețurilor petrolului”, spune Tom Levinson, care se ocupă de strategie valutară la  Sberbank CIB, în Moscova.

Dolarul și piețele bursiere cad. Peso-ul mexican, cel mai slab după 1994 CITEȘTE ȘI Dolarul și piețele bursiere cad. Peso-ul mexican, cel mai slab după 1994

Rubla a crescut cu circa 15% pe parcursul acestui an, cea mai bună evoluție a unei monede după realul brazilian, pe fondul unei reveniri a cotațiilor petrolului de la minimul ultimilor 12 ani, atins în ianuarie.

 ‘’Victoria lui Trump adduce prea multe incertitudini  și am putea vedea corecții majore pe piețele globale. Nu putem ști cum va îndrepta Trump relațiile cu Rusia pe termen scurt, deci beneficiile ar trebui să fie limitate”, consideră Ogeday Topcular, managing partner la RAM Capital, în Geneva.

viewscnt
Afla mai multe despre
dolar
trump
clinton
alegeri
rubla
petrol
rusia