SUA acuză Elveția și Vietnamul de o manipulare a monedelor naționale cu scopul de a obține un avantaj comercial ilicit

SUA acuză Elveția și Vietnamul de o manipulare a monedelor naționale cu scopul de a obține un avantaj comercial ilicit
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 dec 2020

Statele Unite acuză Elveția și Vietnamul de o manipulare a monedelor lor naționale cu scopul de a obține un avantaj comercial necuvenit și cer Chinei să fie mai ”trasparentă”, potrivit unui raport semestrial al Trezoreriei americane, publicat miercuri, cu privire la aceste practici, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Vietnamul și Elveția își manipulează monedele”, stabilește Departamentul american al Trezoreriei, care a evaluat situația principalilor 20 de parteneri comerciali ai Statelor Unite în perioada iulie 2019-iunie 2020, scrie News.ro.

Dosarul caselor din Sibiu ale lui Klaus Iohannis, clasat definitiv CITEȘTE ȘI Dosarul caselor din Sibiu ale lui Klaus Iohannis, clasat definitiv

Alte zece țări - între care Germania, Japonia și Italia - au fost plasate sub supraveghere în acest sens.

Washingtonul a inclus pe această listă Taiwanul, Thailanda și India.

Statele Unite consideră, din ianuarie 2020, că China nu-și mai manipulează moneda, însă Beijingul este supravegheatîn continuare.

viewscnt
Afla mai multe despre
sua
elvetia
vietnam
moneda