UiPath crește puternic la New York, pe fondul revenirii apetitului pentru acțiunile tech. Deținerea lui Daniel Dines - 4,6 miliarde de dolari. Parteneriat important semnat

UiPath crește puternic la New York, pe fondul revenirii apetitului pentru acțiunile tech. Deținerea lui Daniel Dines - 4,6 miliarde de dolari. Parteneriat important semnat
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 11 ian 2022

Acțiunile UiPath se apreciază puternic marți, în contextul revenirii interesului la tranzacționare pentru acțiunile companiilor din tehnologie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Titlurile primului “unicorn” fondat în România au urcat cu până la 8,6% pe bursa de la New York astăzi, atingând un maxim intraday de 42,14 dolari.

În jurul orei 21:45 (ora României), acțiunile UiPath se apreciau cu 7,06% față de referința de luni, la 41,56 dolari/unitate, conferind companiei o capitalizare de 21,74 miliarde de dolari.

FOTO Grupul american Philip Morris International pregătește investiții suplimentare de peste 100 milioane dolari în România și lansează și un nou produs CITEȘTE ȘI FOTO Grupul american Philip Morris International pregătește investiții suplimentare de peste 100 milioane dolari în România și lansează și un nou produs

La acest preț, deținerea lui Daniel Dines, cofondatorul UiPath și cel mai bogat român, este evaluată la aproximativ 4,6 miliarde de dolari.

Indicele Nasdaq Composite, care urmărește evoluția companiilor din tehnologie, avansa cu 1,13% la ora menționată.

UiPath a semnat, luni, un parteneriat important cu firma Avison Young, cel mai mare broker independent din sectorul imobiliar canadian, prin care va oferi companiei canadiene acces la software-ul său de automatizare.

În plus, UiPath a anunțat că a selectat Avison Young drept partener pentru tranzacțiile sale imobiliare internaționale, inclusiv în orașe ca Londra și Toronto.

Philip Morris International începe comercializarea în România a dispozitivului lil SOLID 2.0 introdus de IQOS pentru a accelera progresul către un viitor fără fum CITEȘTE ȘI Philip Morris International începe comercializarea în România a dispozitivului lil SOLID 2.0 introdus de IQOS pentru a accelera progresul către un viitor fără fum

Tot ieri, fondul american de investiții ARK Investment Management (ARK Invest), cu active de peste 50 miliarde de dolari în administrare, a cumpărat un pachet total de aproximativ 680.000 de acțiuni UiPath, potrivit 24/7 Wall St.

Fondul controlat de Cathie Wood, comparată de unii analiști cu Warren Buffett, a investit în UiPath încă de la listarea companiei, în aprilie anul trecut. În iulie, ARK Invest ajunsese la o deținere de peste 870 milioane de dolari în UiPath.

Acțiunile UiPath s-au depreciat cu 0,97% luni, până la prețul de 38,82 dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
actiuni uipath
uipath bursa new york
daniel dines
ark invest
cathie wood