VIDEO Isărescu: Ȋn România, impactul economic inițial al pandemiei a fost unul puternic, accentuând dezechilibrele existente, presiunile privind deprecierea monedei naționale și creșterea necesarului de lichiditate

VIDEO Isărescu: Ȋn România, impactul economic inițial al pandemiei a fost unul puternic, accentuând dezechilibrele existente, presiunile privind deprecierea monedei naționale și creșterea necesarului de lichiditate
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 apr 2021

Impactul economic inițial al pandemiei a fost unul puternic în România, accentuând dezechilibrele existente, presiunile privind deprecierea monedei naționale și creșterea necesarului de lichiditate, afirmă Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), în deschiderea conferinței organizată de Banca Națională a Moldovei cu tema „Rolul unei bănci centrale în modernizarea societății – provocări în economiile emergente”.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

”Ȋn România, impactul economic inițial al pandemiei a fost unul puternic, accentuând dezechilibrele existente, presiunile privind deprecierea monedei naționale și creșterea necesarului de lichiditate. Drept consecință, obiectivul imediat al băncii noastre centrale a fost să păstreze stabilitatea și lichiditatea sistemului bancar, pentru buna funcționare a finanțelor publice și a economiei reale; concomitent, dozajul de măsuri a urmărit evitarea unei deprecieri excesive și nenecesare a leului. Pe un orizont mai larg, am urmărit păstrarea încrederii că echilibrele economice și financiare sunt ținute sub control. În acest sens și în deplină concordanță cu mandatul și independența sa statutară, BNR a adoptat cu celeritate un pachet de măsuri proporționale și eficiente pentru susținerea economiei românești. Dat fiind caracterul excepțional al pandemiei, BNR a colaborat mai strâns cu Guvernul României, în special cu Ministerul de Finanțe, pentru a evita un eventual conflict între măsurile monetare, macroprudențiale și cele fiscale”, a afirmat Isărescu, citat de news.ro.

Armata Selectării Atente a Plasticului (ASAP), program de colectare selectivă a deșeurilor în școli, lansat deja în București, se extinde în Brașov. Obiectiv: implementarea în toate școlile din România până la finalul lui 2025 CITEȘTE ȘI Armata Selectării Atente a Plasticului (ASAP), program de colectare selectivă a deșeurilor în școli, lansat deja în București, se extinde în Brașov. Obiectiv: implementarea în toate școlile din România până la finalul lui 2025

Între cele două bănci centrale există o cooperare instituțională bilaterală de trei decenii, dublată de parteneriatele strategice dezvoltate între instituțiile noastre cu sprijinul UE, FMI, Băncii Mondiale, spune guvernatorul.

Consiliul de administrație al BNR a decis reducerea succesivă a ratei dobânzii de politică monetară, îngustarea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităților permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară, furnizarea de lichiditate instituțiilor de credit prin intermediul operațiunilor repo (operațiuni revesibile cu titluri de stat) în vederea asigurării funcționării fluente a pieței monetare și a altor segmente ale pieței financiare, reducerea ratei rezervei minime obligatorii pentru pasivele în valută ale instituțiilor de credit, precum și cumpărarea de titluri de stat în lei de pe piața secundară în vederea consolidării lichidității structurale din sistemul bancar care să contribuie la finanțarea în bune condiții a economiei reale și a sectorului public.

Janos Egly, Executive Director Accenture Industry X Romania CITEȘTE ȘI Janos Egly, Executive Director Accenture Industry X Romania

”Referitor la cumpărarea de titluri de stat în monedă națională de pe piața secundară, măsură larg adoptată de către băncile centrale în actualul context, aș dori să subliniez că BNR a hotărât să demareze achizițiile de pe piața secundară numai după ce a avut loc o modificare a poziției acesteia pe piață, mai precis după ce din poziția de debitor net BNR a devenit creditor net în relația cu băncile comerciale. Din această perspectivă, în deplină concordanță cu statutul BNR, măsura a fost întreprinsă în scopul asigurării lichidității sistemului financiar la nivelul adecvat și nu cred că reprezintă o măsură propriu-zisă de relaxare cantitativă. Nu în ultimul rând, BNR a adoptat măsuri la nivel operațional pentru asigurarea continuității și a unei bune funcționări a sistemelor de plăți și de decontare în monedă națională, precum și asigurarea fluxurilor de numerar necesare băncilor pentru derularea tuturor operațiunilor”, mai spune Isărescu.

Ȋn întreaga lume, atât guvernele, cât și băncile centrale, au intervenit pentru a adresa impactul negativ determinat de pandemie, prin politici sociale, economice, fiscale și monetare.

”Acest sprijin complex, fără precedent, a demonstrat că în astfel de situații, mobilizarea autorităților - în special a celor monetare și fiscale - este esențială pentru asigurarea bunei funcționări a piețelor, a mecanismelor economice și sociale”, a adăugat Isărescu.

Digitalizarea activităților în siguranță și cu valoare legală CITEȘTE ȘI Digitalizarea activităților în siguranță și cu valoare legală

Guvernatorul BNR a reafirmat importanța menținerii independenței băncilor centrale și asumarea cu toată responsabilitatea a obiectivului fundamental ce revine acestora.

”Acest obiectiv reprezintă elementul principal de stabilitate macro-financiară, la care se adaugă și rolul simbolic de generator al orizontului de speranță, atât de necesar astăzi în toate tarile noastre”, spune el.

Obiectivul fundamental al unei bănci centrale europene este acela de a urmări stabilitatea prețurilor în economia națională. După criza din 2008 s-a întărit ideea că asigurarea stabilității financiare nu este incompatibilă, ci este chiar benefică pentru realizarea obiectivului fundamental. Realizarea acestui obiectiv depinde esențialmente de independența băncii centrale – politică, juridică, funcțională, consideră Isărescu.

Soluția Business Data Security de la Vodafone România, bazată pe tehnologie Fortinet, îți susține afacerea în fața pericolelor digitale, asigurând protecția tuturor echipamentelor din rețeaua locală internă a companiei CITEȘTE ȘI Soluția Business Data Security de la Vodafone România, bazată pe tehnologie Fortinet, îți susține afacerea în fața pericolelor digitale, asigurând protecția tuturor echipamentelor din rețeaua locală internă a companiei

”Independența băncii centrale o înțeleg nu ca o izolare a sa într-un turn de fildeș, ci ca o conlucrare activă, combativă, în baza legii, cu autoritatea fiscală, cu guvernul. Nu cred, din experiență, că există alternativă mai bună la un mix echilibrat, coerent, de politici fiscale și monetare. Iar independența băncii centrale presupune răspundere (accountability) în fața legii, a mandatului, a societății. Sau, ca să folosesc cuvintele lui Costache Negruzzi, banca centrală trebuie 'să dea samă' pentru ceea ce face. Prin afectarea independenței băncii centrale, în favoarea unor decizii politice care urmăresc câștiguri electorale pe termen scurt, costurile reale vor fi suportate la nivel economic și social, pe termen lung, de întreaga țară”, precizează Mugur Isărescu.

Un studiu recent publicat de Banca Centrală Europeană, cu tema ”The Case for Central Bank Independence” prezintă faptul că, deși independența de jure a rămas în mare parte intactă, independența de facto s-a deteriorat în aproape jumătate din eșantionul de bănci centrale observat.

”Acest lucru este adevărat și pentru mine îngrijorător. Nu îl comentez. Privind la istoria de peste trei secole a băncilor centrale, sper că acest lucru se înscrie în ciclul lung de suișuri și coborâșuri înregistrate de independența băncilor centrale”, a afirmat el.

viewscnt
Afla mai multe despre
isarescu
moldova