Warren Buffett: Dow Jones va depăși 1 milion de puncte în 100 de ani. Pesimiștii sunt nebuni

Warren Buffett: Dow Jones va depăși 1 milion de puncte în 100 de ani. Pesimiștii sunt nebuni
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 20 sep 2017

Singura direcție pentru acțiunile americane este în sus, iar cei care pariază pe prăbușirea prețurilor pe termen lung sunt nebuni, susține celebrul miliardar american Warren Buffett, unul dintre cei mai influenți investitori din lume.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“(Vânzările) short pe acțiunile americane s-au dovedit un joc ce nu poate fi câștigat. Preconizez că vor rămâne așa. Ori de câte ori aud declarații pesimiste despre această țară, mă gândesc că oamenii sunt nebuni”, a spus Buffett marți, la un eveniment dedicat aniversării a 100 de ani de la apariția primului număr al revistei Forbes.

Președintele Berkshire Hathaway estimează că indicele Dow Jones Industrial Average, care reflectă evoluția celor mai mari 30 de companii listate pe bursa de la New York, va depăși pragul de 1 milion de puncte într-un interval de 100 de ani.

Costin Raiciu, beneficiarul singurului grant pentru cercetare acordat de ERC României în 2017: Mai trebuie lucrat la susținerea românilor cu potențial CITEȘTE ȘI Costin Raiciu, beneficiarul singurului grant pentru cercetare acordat de ERC României în 2017: Mai trebuie lucrat la susținerea românilor cu potențial

Acum 100 de ani, indicele era la 81 de puncte, valoare de peste 276 de ori mai mică ca în prezent, astfel că atingerea pragului de 1 milion de puncte nu este imposibilă, a spus Buffett, citat de Reuters și MarketWatch.

Marți, Dow Jones a închis la 22.370,80 puncte, consemnând a 41-a închidere record din acest an. De la începutul anului, indicele s-a apreciat cu 23,4%.

Buffett apare pe coperta numărului aniversar al revistei Forbes, ediție care îi aduce în prim plan pe cei mai influenți 100 de afaceriști ai lumii. Este prima copertă interactivă a celebrei reviste americane, permițând cititorilor să adreseze întrebări investitorului miliardar, prin intermediul telefonului mobil. Un program AI analizează întrebările și trimite răspunsurile utilizând un număr de 33 de clipuri video preînregistrate.

În articolul din Forbes, Buffett vorbește despre cartea de afaceri preferată - “Investitorul inteligent”, de Benjamin Graham -, precum și despre investiția favorită – asigurătorul auto Geico.

viewscnt
Afla mai multe despre
warren buffett
dow jones
actiuni
previziuni