FOTO Spitalul privat Terapeutica din Arad își cumpără un hotel de 3 stele

FOTO Spitalul privat Terapeutica din Arad își cumpără un hotel de 3 stele
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 19 apr 2018

Spitalul privat Terapeutica din Arad va cumpăra hotelul Parc din stațiunea Moneasa, pe care l-a preluat în toamna anului trecut în regim de închiriere, tranzacție pentru care se va împrumuta cu 1,4 milioane euro de la Banca Transilvania. Inițial, Terapeutica a vrut să cumpere un complex balnear de 3 stele din stațiune, dar a renunțat în toamnă, pe ultima sută de metri, preferând atunci să închirieze integral hotelul Parc din aceeași localitate, pentru 10 ani, cu o chirie lunară de 12.000 euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Spitalul își asigurase posibilitatea de a cumpăra hotelul în perioada de închiriere, iar chiria plătită până la acel moment să reprezinte avans la prețul de cumpărare.

Acum, acte oficiale relevă că Terapeutica a decis să cumpere hotelul.

Hotelul, cu 48 de camere și 5 apartamente, este în centrul stațiunii balneo-climaterice Moneasa, fiind dotat cu un centru de wellness cu piscină interioară și diverse facilități spa. Astăzi, o cameră poate fi închiriată de la 142 lei/noapte.

FOTO Spitalul privat Terapeutica din Arad își cumpără un hotel de 3 stele

Operatorul hotelului, Gastro Tur, a fost înființat în 1991, în Arad, ca firmă specializată în servicii de gastronomie și turism, având anul trecut afaceri de 3,5 milioane lei și un profit net de 269.047 lei.

FOTO O tânără debutează în afaceri cu o cofetărie dedicată exclusiv câinilor CITEȘTE ȘI FOTO O tânără debutează în afaceri cu o cofetărie dedicată exclusiv câinilor

În vara anului 2016, acționarii spitalului anunțau că pregătesc construcția unei clinici de recuperare în Moneasa, stațiune din județul Arad, cu o investiție de până la 2 milioane euro.

FOTO Spitalul privat Terapeutica din Arad își cumpără un hotel de 3 stele

FOTO Un site specializat în prezentarea destinațiilor de lux a mers la casa lui Isărescu: Bordeaux? Toscana? Nu, Drăgășani. Isărescu apare în ținută lejeră CITEȘTE ȘI FOTO Un site specializat în prezentarea destinațiilor de lux a mers la casa lui Isărescu: Bordeaux? Toscana? Nu, Drăgășani. Isărescu apare în ținută lejeră

Compania Terapeutica din Arad, având printre acționari și medici, include un spital deschis în 2004 și o clinică de chirurgie înființată în 2010. În 2016 a avut afaceri de 9,1 milioane lei și un profit net de 358.482 lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
terapeutica
complex
spital