Franciza de agenții imobiliare Re/Max își extinde rețeaua cu încă trei birouri și are în plan 5 deschideri în iulie

Franciza de agenții imobiliare Re/Max își extinde rețeaua cu încă trei birouri și are în plan 5 deschideri în iulie
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 iun 2018

Franciza de agenții imobiliare Re/Max România, parte a liderului mondial în real-estate, își extinde rețeaua cu încă trei birouri în Iași, București și Bacău. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Re/Max Imobis, cel mai nou birou al rețelei din Iași este operațional de la începutul lunii iunie, fiind deschis de Ionuț Mihai. Conform declarațiilor sale, până în prezent investiția s-a îndreptat către achiziționarea francizei, renovarea și consolidarea biroului, mobilier și alte utilări, precum și în semnalistica exterioară. 

Re/Max Elite, unitate operațională în mai 2018, în București, este deținută de Daniela Istrate și a presupus până acum o investiție de aproximativ 20.000 de euro, care va fi completată cu cel puțin 10.000 de euro în următoarele trei luni. 

O nouă platformă de livrare de mâncare, cu sediul în Columbia, a intrat în România CITEȘTE ȘI O nouă platformă de livrare de mâncare, cu sediul în Columbia, a intrat în România

În portofoliul de francize al companiei a intrat de curând și Re/MaxTrend, birou deschis în Bacău și deținut de Ciprian Barb, care mai are încă o unitate Re/Max în Piatra Neamț.

Printre cei catre au preluat francize Re/Max se află antreprenoul Octavian Bădescu, cel care și-a vândut, la finele lunii mai 2017, compania Sameday Courier către eMag. Acesta a investiti într-o franciză Re/Max în București. 

Și Adrian Alexandrov, logodnicul fostului ministru și lider PDL Elena Udrea, și-a deschis o companiei imobiliară proprie pe care a afiliat-o brandului Re/Max, informație anunțată de Profit.ro în exclusivitate. El a deschis un birou imobiliar în cartierul Primăverii din București, care funcționează sub numele Re/Max Estates.

În urma acestor deschideri, numărul birourilor Re/Max din România a ajuns la 28 de unități. Compania are în plan deschiderea a încă cinci birouri în luna următoare, dintre care trei sunt preluate de Broker/Owneri. 

Re/Max a intermediat anul trecut circa 1.500 de tranzacții imobiliare, în creștere cu 50% comparativ cu 2016.

Re/Max este lider mondial în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înființată în 1973 în Denver, are astăzi peste 120.000 de agenți afiliați în 7.000 de birouri aflate în cca. 100 de țări din întreaga lume. În Europa, Re/Max este prezent în 38 de țări, cu peste 1.900 birouri și 21.000 de agenți, continuând să se extindă. 

viewscnt
Afla mai multe despre
remax
franciza