GALERIE FOTO Apa Nova: Niciodată sănătatea oamenilor nu a fost în pericol. Apa este potabilă și a fost în permanență

Ana Iliescu
Ana Iliescu
scris 19 feb 2019

Rezultatele analizelor confirmă potabilitatea apei în București, iar dozele de clor utilizate sunt adaptate condițiilor de calitate ale resursei de apă brută, apa fiind analizată în permanență pentru a urmări calitatea acesteia, eficiența procesului tehnologic și funcționarea echipamentelor în procesul de tratare, au transmis astăzi reprezentanții companiei Apa Nova.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Precizările sunt transmise în contextul în care, recent, au fost transmise sesizări din partea unor locuitori în sectoarele 5 și 6 ale Capitalei privitor la calitatea apei potabile, fiind reclamații că apa de la robinet avea un miros și un gust puternic de clor.

Andrei Hostiuc, director Departamentul de Sănătate, Securitate și Mediu Apa Nova, a amintit că responsabilitatea companiei se oprește la nivelul branșamentelor, nefiind răspunzătoare de rețelele interioare ale blocurilor care pot afecta local calitatea apei, dar a precizat că această problemă poate fi rezolvată dacă apa este lăsată să curgă câteva minute.

VIDEO Apa Nova și-a lansat o nouă identitate vizuală CITEȘTE ȘI VIDEO Apa Nova și-a lansat o nouă identitate vizuală

Conform spuselor Danielei Anghel, consilier pe probleme de calitate a apei, dozele de clor utilizate sunt adaptate condițiilor de calitate ale resursei de apă brută, iar apa este analizată în permanență pentru a urmări calitatea acesteia, eficiența procesului tehnologic și funcționarea echipamentelor în procesul de tratare.

„În bunele practici industriale se specifică faptul că, în cazul în care există o variație a concentrației unuia dintre indicatorii de calitate ai apei, trebuie adaptate dozele de clor astfel încât calitatea apei pe care o produci să respecte normele specifice. Niciodată sănătatea oamenilor nu a fost în pericol și suntem conștienți de responsabilitatea pe care o avem”, a adăugat Anghel.

De altfel, referitor la problema apărută la sfârșitul lunii ianuarie privind calitatea apei, Adrian Stanciu, directorul Direcției de Producție Apa Nova, a explicat că în apă au fost găsiți compuși chimici care au format cloramină, reprezentând tot un dezinfectant.

„Clorul folosit pentru dezinfecție reacționează cu ceea ce găsește în apă. În acea perioadă de timp, în apă au fost găsiți compuși chimici care au format cloramină. Cloramina este, de asemenea, un dezinfectant, dar este unul pe care noi nu îl folosim în mod uzual. El s-a format în apă ca urmare a dozării clorului și a avut un miros mai intens”, a spus Stanciu, specificând că au fost înregistrate 170 de reclamații în două zile, la compania Apa Nova.

Conform spuselor directorul Direcției de Producție Apa Nova, cloramina este folosită ca dezinfectant în multe țări, printre care și Statele Unite ale Americii, și se obține din reacția clorului cu amoniacul.

„La noi s-a produs cloramină pentru că a existat amoniu în apă. Noi am ajustat doza de clor în așa fel încât din efectul combinat al cloraminei și al clorului pe care noi l-am dozat să obținem o dezinfecție care să garanteze că apa nu are niciun fel de probleme pentru clienți. Apa este potabilă și a fost în permanență. Ceea ce trebuia, poate, să facă oamenii, dar noi nu le putem recomanda acest lucru, este să lăse apa să se mai aerisească”, a mai spus Stanciu.

Producătorul de apă minerală Bilbor a fost scos din nou la vânzare, dar la un preț și mai mic. Statul și-a pregătit un buget de 7 milioane euro pentru achiziții pe această piață CITEȘTE ȘI Producătorul de apă minerală Bilbor a fost scos din nou la vânzare, dar la un preț și mai mic. Statul și-a pregătit un buget de 7 milioane euro pentru achiziții pe această piață

Apa Nova tratează și produce apă potabilă în 3 stații de tratare: Crivina, Roșu și Arcuda, iar apa brută captată provine din râurile Argeș și Dâmbovița. Pentru a fi potabilă, apa trece printr-o serie de etape și anume: captare, preozonare, decantare, interozonare, filtrare, dezinfecție cu clor (clorinare) și, dacă este necesar, echilibrare calco-carbonică.

Compania are peste 133.000 de clienți dintre care 107.542 utilizatori casnici, 12.647 asociaț­ii de proprietari și 13.614 agenț­i economici și instituț­ii publice, monitorizând permanent sistemele de alimentare cu apă ­și canalizare, analizând 26.000 de parametri transmi­și din 600 de locaț­ii. În 2018, au fost efectuate peste 270.000 de analize individuale în laboratoarele specializate Apa Nova. Printre parametrii analizaț­i se numără miros, gust, pH, duritate, turbiditate, conductivitate, oxidabilitate.

Conform legislației în vigoare, concentrația clorului rezidual liber în apa potabilă din rețeaua de distribuție trebuie să se încadreze între 0,10 – 0,50 mg /litru, ceea ce înseamnă că, în apa potabilă, trebuie să se regăsească clor între aceste valori.

Concentra­ția clorului în apa potabilă, conform normelor Organizației Mondiale a Sănătății, trebuie să se încadreze între 0,2 mg clor/litru și 1 mg clor/litru.

Mirosul mai pronunțat de clor apare în cazul unor temperaturi extreme (mari sau mici), precum și în situația în care, pentru siguranța microbiologică (bacteriologică) a apei distribuite, este necesară o creștere a concentrației de clor către limita superioară a cantității maxim admise. Efectul creș­terii dozei de clor conduce la apariția disconfortului organoleptic (gust și miros).

viewscnt
Afla mai multe despre
apa nova
dsp
sanatate
apa
clor
companie