Grupul financiar ceh Penta Investments a semnat astăzi contractul pentru cumpărarea A&D Pharma, cel mai mare grup farmaceutic din România. Negocieri din 2011, tranzacție anticipată din primăvară

Grupul financiar ceh Penta Investments a semnat astăzi contractul pentru cumpărarea A&D Pharma, cel mai mare grup farmaceutic din România. Negocieri din 2011, tranzacție anticipată din primăvară
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 21 dec 2017

Grupul financiar ceh Penta Investments, prezent în România prin operatorul de jocuri de noroc Fortuna și farmaciile Arta, preluate recent, a semnat astăzi contractul pentru cumpărarea A&D Pharma, cel mai mare grup farmaceutic din România, care deține rețeaua de farmacii Sensiblu și Punkt, precum și distribuitorul Mediplus, tranzacție anticipată din primăvara acestui an și evaluată de atunci la peste 300 de milioane de euro. Primele discuții pentru această tranzacție au început încă din 2011, fără succes, și au fost reluate în primăvară mai aplicat, cu hotărârea de a fi finalizate până la finele anului în curs.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

UPDATE ora 10.48 Informația a fost confirmată oficial de lanțul Dr Max.

Informații despre semnarea contractului au fost lansate în spațiul public în urmă cu zece zile, retractate ulterior, reprezentanții Penta precizând atunci pentru Profit.ro că "Povestea încă nu s-a încheiat!".

Contractul de vânzare a fost semnat astăzi, din partea grupului ceh semnând reprezentanții lanțului farmaceutic Dr Max, unul dintre cele mai puternice din regiune, lider pe piața din Cehia și Slovacia, controlat de grup.

Lanțul Dr Max a intrat în România din vara acestui an, prin preluarea a patru firme locale care operează farmaciile Arta. 

Înțelegerea mai trebuie aprobată de Consiliul Concurenței.

Tranzacție surpriză: Cel mai mare jucător independent din servi­ciile de dializă, controlat de fondul de investiții Bridgepoint, a preluat afacerile din România ale Rontis CITEȘTE ȘI Tranzacție surpriză: Cel mai mare jucător independent din servi­ciile de dializă, controlat de fondul de investiții Bridgepoint, a preluat afacerile din România ale Rontis

Fondat în 1994, grupul A&D Pharma operează trei linii de busines: Mediplus (distribuție de produse farmaceutice), Sensiblu (retail farmaceutic), Punkt (rețea de farmacii) și A&D Pharma Marketing & Sales (servicii cu valoare adaugată producătorilor internaționali de medicamente, în zona Europei Centrale și de Est).

Anul trecut, grupul a avut afaceri cumulate de peste 1,3 miliarde euro, fiind lider pe piața locală de distribuție de medicamente.

Grupul A&D Pharma este controlat de Ludovic Robert, Walid Abboud, Michel Eid și Roger Akoury, însă după unele neînțelegeri intervenite între acționari, aceștia și-au separat participațiile în cadrul mai multor companii în care erau împreună asociați, inclusiv în cadrul A&D Pharma.

În vara acestui an, BRD-Groupe Société Générale și UniCredit Bank au acordat A&D Pharma un credit sindicalizat de peste 177 milioane euro, pe 5 ani, inclusiv pentru a-și refinanța o linie de credit sindicalizată contractată în anul 2015.

Tranzacție: Tibbett Logistics, jucător de top pe piața de logistică din România, a fost preluat de japonezii de la Yusen Logistics, parte a uneia dintre cele mai mari și mai vechi companii de transport din lume CITEȘTE ȘI Tranzacție: Tibbett Logistics, jucător de top pe piața de logistică din România, a fost preluat de japonezii de la Yusen Logistics, parte a uneia dintre cele mai mari și mai vechi companii de transport din lume

Penta Investment Group este acționarul majoritar al Fortuna Entertainment Group, operator ceh de pariuri sportive și jocuri de noroc, care în toamna acestui an a finalizat în România preluarea companiilor Bet Active Concept, Bet Zone, Public Slots și Slot Arena de la Fortbet Holdings, într-o tranzacție de 47 de milioane de euro.

În acționariatul Fortuna, cu 10% din acțiuni, este Franklin Templeton Investment Funds, din grupul financiar care administrează și Fondul Proprietatea.

viewscnt
Afla mai multe despre
penta
pharma