INFOGRAFIC Industria IT, în topul celor mai profitabile investiții pentru companiile americane din România. Principalii jucători americani locali

INFOGRAFIC Industria IT, în topul celor mai profitabile investiții pentru companiile americane din România. Principalii jucători americani locali
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 iul 2019

Industria IT ocupă locul 1 în topul celor mai profitabile investiții pentru companiile americane prezente pe plan local, valoarea însumată a profitului net realizat de companii de profil, printre care se regăsesc giganți internaționali precum Microsoft, Amazon sau Adobe, fiind de peste 25,8 milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Profitul net reprezintă însă un procent de aproximativ 7,5% raportat la cifra de afaceri totală, de aproximativ 347 milioane de euro, realizată în anul 2017 de către companiile din sectorul IT&C și un procent de aproximativ 34% din profitul total al companiilor americane prezente pe plan local, în valoare de 76 milioane de euro, potrivit analizei realizate de specialiștii KeysFin.

FOTO Primele detalii ale celui mai mare proiect imobiliar gândit de Ion Țiriac CITEȘTE ȘI FOTO Primele detalii ale celui mai mare proiect imobiliar gândit de Ion Țiriac

Cifra totală de afaceri a companiilor controlate direct, majoritar, de investitori din Statele Unite ale Americii, a fost de aproximativ 1,4 miliarde de euro în 2017, ceea ce înseamnă că industria IT însumează totodată și aproximativ 30% din totalul investițiilor directe realizate de companiile americane prezente în România.

Creșterea importanței sectorului IT poate fi corelată și cu studiul calitativ recent realizat de AmCham în rândul membrilor săi, potrivit căruia investitorii americani consideră că realizează performanțe în România datorită infrastructurii digitale (52%) și a capitalului uman (50%).

INFOGRAFIC Industria IT, în topul celor mai profitabile investiții pentru companiile americane din România. Principalii jucători americani locali

Topul celor mai mari companii cu acționariat direct, majoritar american, după cifra de afaceri din 2017, acesta este alcătuit din CARGILL AGRICULTURĂ SRL (490,2 milioane euro), MARS ROMÂNIA SRL (108 milioane de euro) și MICROSOFT ROMÂNIA SRL (69 milioane de euro).

Astfel, firmele americane cu afaceri în comerț domină topul în funcție de cifra de afaceri înregistrată pe plan local, comerțul reprezentând aproximativ 50% din totalul cifrei  de afaceri a companiilor controlate direct, majoritar de investitori din Statele Unite (685,8 milioane de euro, 48,3% din total).

Profitul net al companiilor cu acționariat direct, majoritar american a fost de aproape 76 de milioane de euro, topul cele mai profitabile sectoare fiind IT&C, comerț și activitățile profesionale care împreună au generat în 2017 profituri nete de aproape 50 de milioane de euro (65% din total).

VIDEO Posibil atac cu gaz sarin la sediul Facebook. Patru clădiri au fost evacuate CITEȘTE ȘI VIDEO Posibil atac cu gaz sarin la sediul Facebook. Patru clădiri au fost evacuate

Potrivit metodologiei Băncii Naționale a României avem per ansamblu o creștere a investițiilor străine directe în România de 77% față de anul aderării la UE, la 75,9 miliarde de euro în 2017, și de 91% a sumelor din Statele Unite, la puțin peste 1,1 miliarde de euro în aceeași perioadă.

Mai mult, potrivit Institutului Național de Statistică, Statele Unite ale Americii sunt al 13-lea stat, în funcție de valoarea exporturilor României, cu un avans de la aderare de aproape 123% (mai mult de dublare), la 1,3 miliarde de euro în 2018.

INFOGRAFIC Industria IT, în topul celor mai profitabile investiții pentru companiile americane din România. Principalii jucători americani locali

Importurile din Statele Unite au crescut și ele cu 30% față de 2007 la aproape 900 de milioane de euro în 2018.

Corelarea acestor date arată că România a înregistrat în raport cu Statele Unite un surplus comercial de 432 milioane de euro, în 2018, fiind al cincilea stat în topul țărilor cu care România înregistrează surplusuri comerciale, după Marea Britanie, Franța, Egipt și Norvegia. 

Potrivit datelor publicate de companii la Ministerul Finanțelor Publice, dintre cele peste 1700 de companii care au acționariat american, aproximativ 930 au o pondere directă, majoritară (de peste 50%).

Din perspectivă teritorial-administrativă, cele mai multe companii americane preferă Capitala, unde înregistrează o cifră de afaceri de peste 1 miliard de euro (72% din total), urmată de județele Cluj (122 milioane de euro; 8,6% din total) și Ilfov (65 milioane de euro, 4,6 % din total).

Companiile controlate de investitori americani au avut peste 14,4 mii de angajați în 2017, iar cheltuielile cu personalul s-au ridicat la 352,6 milioane de euro în același an. Costul mediu per angajat a fost de 24,4 mii de euro, în timp ce productivitatea medie per angajat a fost de 98,5 mii de euro (un raport cost/productivitate de 24,8%) în 2017.

Când vine vorba de impozite plătite, luând în considerare valoarea impozitului pe profit, a cheltuielilor cu asigurările și protecția socială, precum și celelalte impozite, taxe și vărsăminte asimilate, contribuția acestor companii la bugetul statului a fost de aproape 90 de milioane de euro în 2017.

În 2017, cifra de afaceri a companiilor locale, cu acționariat străin sau autohton, dar care au ca obiect de activitate IT-ul, a fost de 4,9 miliarde de euro, în ultimii 10 ani aceasta crescând cu aproape 150%.

IKEA a deschis un nou centru de colectare și pregătește un showroom CITEȘTE ȘI IKEA a deschis un nou centru de colectare și pregătește un showroom

Potrivit statisticilor, în 2017 activau peste 106.000 angajați în IT în România, însă, chiar și această valoare nu acoperă nevoia de specialiști în domeniu, care este mult mai mare. Anual, de pe băncile universităților de profil, ies aproximativ 7000 absolvenți, care nu reușesc însă să suplinească creșterile anuale ale companiilor din domeniu.

Topul orașelor în care angajații din IT își desfășoară activitatea sunt: București, Iași și Cluj, acest top fiind asemănător și cu topul orașelor în care activează companiile americane prezente pe piața din România: Microsoft și Stefanini la București, Amazon la Iași, iar lista poate continua.

De cealaltă parte, și companiile românești sunt încurajate să investească în America: recent, a avut loc o deplasare care a inclus antreprenori români, cu potențial să își deschidă birouri și în State Unite ale Americii. Astfel, reprezentanți a 20 de companii locale, printre care nume sonore precum Uipath, Zitec sau Tremend, au participat la o misiune economică de promovare a produselor românești din domeniul IT&C în SUA, având întâlniri de business cu investitori americani.       

viewscnt
Afla mai multe despre
it
microsoft
stefanini
amazon
adobe