Ambasadele țărilor europene, ținta hackerilor ruși

Ambasadele țărilor europene, ținta hackerilor ruși
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 23 apr 2019

Ambasadele mai multor țări europene au fost atacate de hackerii ruși care au folosit mesaje ce păreau a veni din surse guvernamentale, însă aveau atașamente infectate cu malware.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Într-o cercetare publicată de Check Point Research se arată că au fost vizate ambasade europene din Nepal, Kenia, Liberia, Liban și Italia, printre altele.

Email-urile conțineau, de regulă, documente Microsoft Excel care păreau a veni din partea oficialităților americane și erau infectate cu malware.

Deschiderea atașamentelor și infectarea cu malware ducea la preluarea controlului asupra computerului de către hackeri prin intermediul programului de acces de la distanță TeamViewer.

Guvernul francez își lansează propria aplicație de chat CITEȘTE ȘI Guvernul francez își lansează propria aplicație de chat

O altă țintă a hackerilor ruși o reprezentau oficiali ai ministerelor de finanțe din mai multe țări, care, conform celor de la Check Point Research, păreau a fi selectați special.

Alegerea precisă a victimelor, mascarea atentă a malware-ului și personalizarea mesajelor și documentelor pentru a se potrivi profilului țintei, arată un nivel mare de sofisticare a atacului.

Însă, în același timp, în anumite faze ale atacului hackerii s-au dovedit neglijenți, lăsând urme și informații personale care îi expuneau.

Cei de la Check Point Research spun că nu există dovezi conform cărora hackerii ar fi fost sponsorizați de statul rus, ci mai degrabă aceștia au fost motivați de câștiguri financiare.

viewscnt
Afla mai multe despre
hackeri
ruși ambasade
malware