ANCOM: Viteza medie de descărcare de date pe telefoane mobile a crescut în România cu 44% în primul semestru

ANCOM: Viteza medie de descărcare de date pe telefoane mobile a crescut în România cu 44% în primul semestru
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 oct 2016

Utilizatorii de internet au descărcat date prin intermediul dispozitivelor mobile, în primele șase luni ale acestui an, cu o viteză medie de 27,72 Mbps, mai mare cu 44,2% față de media înregistrată anul trecut, pe fondul implementării la nivel național a tehnologiilor avansate de rețele mobile și a creșterii numărului de terminale mobile care pot susține o viteză de transfer mai mare, potrivit unui raport publicat joi de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

ANCOM realizeaza trimestrial, prin intermediul aplicației Netograf.ro, statistici privind calitatea serviciului de internet fix și mobil în România, printre care și vitezele medii de descarcare a datelor, scrie News.ro.

În ceea ce privește descărcarea de date prin intermediul internetului fix, avansul a fost de 21,9%, de la 53,22 Mbps anul trecut, la 75,07 Mbps după primele șase luni ale acestui an.

„Creșterile pot fi corelate, pe de o parte, cu extinderea modernizarii rețelelor fixe de comunicații, care permit viteze de transfer din ce în ce mai mari, și, pe de alta parte, cu procesul de implementare la scara naționala a tehnicilor și tehnologiilor avansate de rețele mobile, concomitent cu raspândirea terminalelor mobile care pot susține viteze superioare de transfer al datelor”, a declarat directorul departamentului de reglementare tehnică din ANCOM, Florin Dragomir, în cadrul evenimentului EuroCloud Forum 2016.

Statisticile pentru internet fix și mobil au fost generate de Netograf.ro pe baza a peste 120.000 de teste efectuate de utilizatori în primul semestru al anului 2016, dintre care au fost validate aproximativ 97.000.

Cu programul Prima Casă blocat temporar, românii au început să cumpere locuințe mai scumpe CITEȘTE ȘI Cu programul Prima Casă blocat temporar, românii au început să cumpere locuințe mai scumpe

Liderul pieței locale de telefonie mobilă, Orange România, a avut în 2015 o viteză medie de descărcare pe mobil de 43,72 Mbps în spații libere, de 12,74 ori mai mare decât cea oferită de operatorul de telefonie mobilă Digi Mobi, controlat de RCS&RDS, de 3,43 Mbps, potrivit unui raport publicat recent de ANCOM.

Pe locul doi în top, după Orange, se află operatorul de telefonie mobilă Vodafone, cu o viteză medie de descărcare pe mobil, în 2015, de 33,03 Mbps, iar pe trei Telekom România, cu 14,11 Mbps.

viewscnt
Afla mai multe despre
ancom
telefoane mobile
date
descarcare